iubito, nu mi-e încă timpul!...

 

nu-mi găsesc locul, nu-mi găsesc nicio scuză

că din tot întregul, ce mi-a rămas ți-e doar chipul,

în mine sângerează al tău sânge ce m-acuză

că-n mine viața nu palpită, deși…

iubito, nu mi-e încă timpul!

 

din moarte viața mea își ia un ultim rest legitim

un curcubeu alb-negru îmi este ultim anotimpul,

te rog mai dă-ne un amurg de care să ne amintim,

răbdare am, te-aștept, l-aștept…

iubito, nu mi-e încă timpul!...

 

prudența mea îndeamnă la iertare, îndeamnă să te îngădui,

și poate-n altă viață dacă tu ai fi oceanul eu aș fi nisipul,

în tine să se adune pierdutele mele lacrimi nădăjdui,

iubirea ta de-ar fi furtuna ce-mi strivește țărmul…

iubito, tot nu mi-e încă timpul!...

 

în orice orizont posibil, ecoul încă un ”adio!” poartă,

trecutul ne-a înghițit complet, adresa ta nu-i haltă în al meu periplu,

destinul tău, destinul meu, deși posibil nu împart aceeași soartă,

să ne-amintim de ce ne împacă, căci…

iubit-o, încă nu mi-e timpul!...