așteptări…

 

cel mai greu de înfăptuit

sunt faptele care dovedesc o mare iubire,

când îți greșesc sunt bântuit

și-n mine îndoiala stârnește a inimii ciobire;

cum pot să îndrept ce-am stricat,

să-ngrop munții?! să înec sau să sec o mare?!

subiectul fiind tu îți devin predicat,

mă conjur, mă sufoc, mă prefac,

într-o rugă ce-ți cere iertare.

 

am să-ți spun o poveste:

suntem la fel; avem în genă același animal

pe care omu’-n el îl crește

așteptându-l să-i fie egal, distrugând ce-i moral;

mă uit în oglindă și îmi spun

să-ncetez să mă lupt doar cu mine,

iubindu-te mă recompun,

când tu renaști eu mă apun

și brațele tale îmi devin străine.

 

mă caut de un motiv

să mai stau, să primesc ce nu mi se cuvine,

precum un imun suspinând primitiv

îmi vine să renunț, să-mi pun sufletul pe șine,

să plătesc ce trebuie plătit

trecând prin purgatoriul ce duce la a ta iertare,

ce așteptare am de împlinit?!

să îngrop munții?!

să înec sau să sec înc-o mare?!...