… spune-mi orice
și
ia-mă din nimicuri,
adu-mă
în căi lăuntrice
sau
fă-mi noi șiretlicuri;
… chiar dacă minți,
dar
scoate-mă din mine,
că
mă urăști, că mă alinți
și
tot îmi e mai bine.
… ce n-ai mai spus,
când
e sfârșitul lumii,
că-s
libertin și nesupus,
neînduplecat
ca ulmii;
… ce pot uita,
să
nu te judec aspru,
și
de-mi greșești nu ezita,
căci
ceru’-i tot albastru.
… să nu mă pierzi,
să
nu-ți fiu amintire,
în
ochii tăi senini sau verzi
mă
pierd dintr-o clipire;
… sau dă-mi un semn,
să
am o motivație
și
pune-mă să-ți jur solmen
că
tu mi-ești destinație.
… spune-mi ce vrei
sau
fă-mă să-ți vorbesc,
să
mă împart la simplul trei.
un
”tu”, un ”eu” și-un ”te iubesc!”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu