am fost îndrăgostit de multe ori
încât și pentru mine e prea mult,
păstrate-n mine parcă sunt tumori,
o boală pentru care am un cult;
nu este leac pentru ce îmi ești
și nicio știință nu îmi dă răspuns,
un inutil îți pare că trăiești
și sensul vieții e de nepătruns.
nu mai suport să treacă încă o zi
fără să mă reîndrăgostesc de tine,
iar conjugarea verbului ”a fi”
e blasfemie dacă nu ți se cuvine;
niciun regret nu merită salvat
chiar dacă totu’-n
jur se năruiește,
de cât de mult iubesc nu-s vinovat
mă dăruiesc, te rog, primește.
dar printre lacrimi, doruri și minciuni
mereu e loc pentru a merge înainte,
când dragostea se frânge în rațiuni
iubirea se dezbracă de cuvinte;
de tine-s despărțit pe dinafară,
pe dinăuntru-mi stărui în dorință,
dar timpul meu se scurge, zboară,
să te iubesc mi-e ultima sentință…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu