scotch

 

mă regăsesc în asprimea lui;

sufletul meu are aceeași asprime

și nu concepe natura umană

decât trecând-o prin distileria discernământului.

rațiunea mea știe că orice începem în viață

se va sfârși

și la fiecare final totul ne va traversa

ca o agonie care devorează

tot ce ne făcea bine:

pământul,

piatra,

florile,

cerul,

norii,

stelele,

vântul;

într-un singur cuvânt: viața!

și Dumnezeu poate fi definit

printr-un singur cuvânt:

iubire!,

dar credința în el nu are nici tăria,

nici aroma scotchului.

El nu cere nimic în afara smereniei,

a iubirii aproapelui,

a purității,

dar pur este și orzul,

și secara,

și porumbul,

și grâul,

dar nicidecum scotchul,

vinovatul pentru barbarismul pur animalic;

până la urmă… sorgintea umană.

scotchul mă aduce mai aproape de El,

dar tot scotchul mă convinge

că mi-e mai bine fără iubirea pentru aproapele meu…