incomparabil

nopțile mele se asortează singurătății

iar monștrii minciunilor noastre par niște copii,

inaccesibilă ne este calea simplității

incomparabil ne-ar fi mai bine, dacă în ură ne-am topii;

adevărul este că nu ne mai datorăm nimic,

nici ploi, nici mistere, nici ceea ce până ieri am fost,

în noi întreg trecutul se arde organic

incomparabil ne-ar fi mai bine, dacă dăm ura pe anost.

în brațele tale viața își schimbă gustul,

amarul e dulceag și-n întuneric gustul-mi dă un sens,

rămâi amarul și-ți rămân dezgustul

incomparabil ne-ar fi mai bine cu tăcerea în consens;

dar nopțile mele și-au găsit o nouă cale

iar ale tale, fiind pe contrasens, vor duce spre lumină,

despovărați de amintiri din vremuri inițiale

incomparabil ne-ar fi mai bine, absolvindu-ne de vină.

nopțile mele se asortează singurătății

și, incomparabil, voi rămâne dator simplității,

sensibilității,

senzualității,

intensității,

voluptății,

însă niciodată sentimentului inutilității și…

eternității!...