sindrom

la ce-ntrebări se mai impun răspunsuri
când mi-este greu știind că nu-ți mai sunt?!
degeaba dezmierdare și liniște-n întinsuri,
degeaba zeii ne coboară pe pământ;
 
de ce mi-e greu știind că-ți este bine,
de ce sunt trist știind că te iubesc?!
chiar de îmi dai întregul ce-mi cuvine,
firescul tău m-ajunge-n nefiresc.
 
cum să separ iertarea mea de moarte,
cum să le întorc pe toate în firesc,
greșesc, repar, le potrivesc pe toate
și îmi tratez demența prin ”iubesc”;
 
ce ne desparte nu-i de suficiență,
ce ne apropie nu e-ntr-un destul,
ce-i mâine-i doar motivul din pasiență,
ce-i astăzi ‘i-un motiv pentru sătul.
 
sub ce-ntrebări ți-ascunzi starea de veghe,
la care gesturi mai aștepți răspuns?!
tristețea mea m-a îmbrăcat în zeghe,
tristețea ta îmi este-un neajuns;
 
nu-i pot reda firescului savoarea
acelui simplu dor de la-nceput,
m-am priceput dar mi-am pierdut răbdarea,
mă simt o renunțare-n absolut…