al nimănui și totuși…

sunt omul care poartă aceleași două chipuri,
unul pentru semeni și altul pentru mine,
tânjind după iubire, trudind nesaț la trupuri,
eu din stăpânul lumii ajuns-am în robie.
 
robia-i numai una și ea îți aparține,
nălucă-mi ești pe suflet, stârnindu-mă-n conștiință,
războiul lumii noastre deloc nu mă conține,
aș vrea să-mi fii străină, dar tu îmi stai în ființă;
 
cu ură și iubire ți-acopăr viul trupescul,
blestemul cade-n rugă și ruga cade-n plâns,
nebun te simt în toate, firesc și nefirescul
și viața fără tine îmi pare-un neajuns.
 
sunt eu, nebunul care ascuns sub două chipuri
denunț întreg pământul, suflarea, apa, vântul,
iubindu-te pe tine, voi renunța la trupuri,
al nimănui și totuși, îmi ești deznodământul…