eclipsa

 
pot să te-ntreb pe unde umbra-ți șade
și-n care întuneric te ascunde?
intenția mea provoacă ambuscade,
tăcerea mea să te inunde;
 
cândva mi-erai un țurțure în vară
topit lasciv sub lava mângâierii,
făceam din zi o noapte incendiară,
sudoarea noastră avea gustul mierii.
 
în noul gând prin firea mea ciudată,
tandrețea ta a prins rigid de lut,
cămașa inimii pe viu îmi e brodată,
cu amintiri ce le-am pierdut;
 
doar cerul știe ce purtăm în sânge,
ce ne adună și ce ne se separă,
m-aș sprijini în lacrimi dac-aș plânge,
iar amintirea nu mi-ar fi povară.
 
natura tace și-ți privește umbra,
tăcerea mea mai poartă o-ntrebare,
cât timp mă lasă moartea, sumbra,
pot să te-ntreb pe unde umbra-ți șade?