nedevenire

 

levitez. doar prin gând nu prin faptă,
doar o neglijență dinspre ceea ce sunt,
în fond suntem nimicul ascuns în șoaptă,
nimicul dintr-un ”zăbovind pe pământ”;
 
mă păstrez înspre omul căutându-se prin om,
mă caut și mă simt prin tălpi și prin palme,
mă visez asudând în simptomul uscatului pom
sedus de-o-nchipuită Evă și perfectul ei din forme.
 
mă-ndrept s-ating, mă-ndrept să gust din interzis,
mă pedepsesc prin gestul cel mai lacom,
străin pierdut pe sensul destinului contrazis,
sindromul luciferic, o pledoarie pentru supraom;
 
în mine se duce un război în toată firea,
prin el rezist la tot ce mi-a indus geneza,
respir conștient, respir din plin nenorocirea,
iubesc păcatul, femeia, omul, refuzând asceza.
 
în fond ce se mai poate oare în astă lume,
ce plus sau minus pot s-aduc în firea ta preocupată,
plătesc în ieri, în azi, iubirea mea să se consume,
mă ard pe rugul cel mai stins, îmi ești coroana Lui ghimpată;
 
mă voi opri când încă mai rezist și mă suport,
din a iubi tot ce-a sfidat și a respins firescul,
nedevenirea mea se-ascunde între viu și mort,
astfel mă știu, iubind complet, sublimu-ți și grotescul…