Conștiința are
valoare doar în prezentul concret, acel prezent atemporal secundei. Remușcările
sunt obligatorii în momentul imediat ulterior înfăpturii unei nedreptăți,
altfel în virtualul viitorului devin doar iluzie. Dacă viitorul nu oferă nimic
în nevoia unei certitudini, despre trecut se poate spune că acesta este
construit numai din certitudini. Însă, analiza oricărui trecut, atunci când
această analiză suportă ipoteticul dacă,
ne trimite din nou pe tărâmul iluziei. Ori în contextul existenței în iluzie
sau prin ea, nu văd rostul remușcărilor, nici măcar ca un simplu exercițiu. Conștiința
înseamnă prezentul, restul este doar închipuire și dacă. De aici și rezistența noastră în timpul vieții, pentru că a
noastră conștiință se manifestă episodic, foarte scurt, extrem de violent și
impune soluții radicale imediate.
Conștiința e puntea
dintre concret și iluzie și mă leagă puternic de prezent. Restul e poveste sau
nonexistență, sau în cel mai
nefericit caz, un război inutil cu sinele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu