Sunt mult prea multe drumuri de parcurs,
puțin, mult prea puține gânduri,
să-mi compenseze timpul scurs,
destinul meu se scrie printre rânduri;
și cum se-ntâmplă drum spre nicăieri
și nicăieriul încă-ți aparține,
din mâine am să fac un ieri,
când existam doar pentru tine.
Ce spun și fac, eu sper să mai conteze,
chiar de-s proscris în pribegie,
din mine își doresc să evadeze,
pasiune, suflet, rest de omenie.
Apoi lipsit de tot ce mi se-ntâmplă
mi-adun conștiința-n alb de barbă,
te voi păstra mereu în tâmplă,
în talpă coasa curăță de iarbă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu