Sfârșitul ca necesitate

         Nimic nu este făcut să dureze. Ceea ce omul a creat pentru a rezista naturii este distrus de om. Există o logică extrem de simplă în toate. La fel este și în acest caz. Oricât de mult ne-am dori un lucru sau o persoană, oricât am investi pentru a obține ceea ce ne dorim, nu ne este suficient. Categoric că tot ceea ce obținem cu trudă ne conferă o satisfacție aparte, dar această satisfacție este efemeră, la fel cum este și omul în firescul lumii. Ne sacrificăm pentru bucuria personală, mult prea puțin pentru cea a semenilor și odată atins acel țel, realizăm că suntem tributari neajunsului. Ceea ce am obținut devine certitudine și rămâne în urma noastră. Uneori victoriile se estompează până-n stadiul de amintire. Pentru că sunt prea mulți factori generatori de incertitudine suntem dispuși tot mai des la renunțare. Să luăm ca exemplu binele și răul. Aceste noțiuni sunt diferite de la individ la individ, totul rezumându-se la un raport personal între individ și ceea ce doresc ceilalți de la el. Alt exemplu: autocunoașterea. A ne recunoaște sincer, a ne evalua cât mai aproape de adevăr ne va ține cât mai departe de eșec. Și totuși aici intervine un paradox fără de care noi nu am fi evoluat: cum putem deveni mai buni, mai performanți, dacă nu ne forțăm limitele, dacă nu încercăm să trecem dincolo de ceea ce știm noi că suntem? Însă, dincolo de aceste incertitudini, dincolo de ceea ce cunoaștem, totul se rezumă la existență. Știm despre existența noastră că este ceva temporal. Timpul ne afectează în aceeași măsură ca și spațiul în care conviețuim, însă diferența constă în faptul că spațiul poate fi schimbat adeseori, dar timpul irosit nu are reversibilitate. Atunci ne rămâne doar să alegem modul în care ne consumăm timpul care ne este dat. Facem sau nu? Construim sau distrugem? Iubim sau ne aruncăm sufletul la câini? Iertăm sau pierim plini de ură și dispreț?     

         Pentru că suntem atât de vulnerabili, pentru că suntem atât de incerți, sfârșitul devine uneori o necesitate. Sfârșitul se impune! Cât de diferiți putem fi față de ceea ce credem noi că suntem, dacă viața noastră este un buchet de mai multe începuturi și sfârșituri? Buchetul dă mereu senzația de ordine, de domestic, uneori chiar de eleganță, încrengătura lasă loc de sălbăticie, de instincte, de stadiul primar...