Susțin ”Ora de religie în școli”!

         Stau la birou și mă gândesc cum să încep acest editorial. Începutul este cel mai greu pentru că sunt convins că acest subiect controversat va genera câteva polemici și în subsolul acestui demers jurnalistic. Înainte de orice revoltă sau aprobare (fie ele și tacite) din partea dumneavoastră, rugămintea mea este să nu vă pripiți și să citiți până la capăt. Categoric că pot greși în aprecierile personale care urmează a fi subiectul lecturii dumneavoastră, tocmai de aceea am început cu această rugăminte.   

         Am să continui cu ”Cele zece porunci Dumnezeiești”.

1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.

2.  Sa nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.

3.  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.

4.  Adu-ti aminte de ziua Domnului și o cinstește.

5.  Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ. 

6.  Să nu ucizi.

7.  Să nu fii desfrânat.

8.  Să nu furi.

9.  Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.

10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.

         Trebuie să recunosc că sunt una dintre uscăturile acestei păduri numite umanitate. Am încălcat măcar patru din cele zece porunci și sunt convins că nu sunt singurul. În fapt nu există seamăn fără de păcat, ca atare pădurea de care pomeneam anterior, simbolic, ar trebui formată numai din uscături. Din fericire, fără a judeca, majoritatea uscăturilor păstrează mugurii speranței în sufletul lor. Nu doresc a forța metafora, luați-o mult mai simplu, folosind cele scrise anterior precum un exercițiu de imaginație. Ca atare, nu sunt cel mai autorizat a vorbi despre ce este cu sau fără de păcat. Sunt unul dintre cei care intră foarte rar în biserici și vizitează una sau două mănăstiri pe an. Tot eu sunt singurul jurnalist care s-a revoltat atunci când s-a produs schisma Mitropoliei Ardealului prin înființarea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, adresându-i regretatului mitropolit Bartolomeu Anania, unul dintre cei mai mari cărturari români, o scrisoare deschisă foarte agresivă prin care îi acuzam pe domnia sa și mai mulți înalți prelați ai Ortodoxiei Ardelene de virtuți etalate în fals și jocuri ridicole care frizau doctrina ortodoxa, tocmai acea doctrină pe care ei chiar dacă o propovăduiau, au încălcat-o. Fiind sibian la origini am deținut destule informații cu privire la ceea ce s-a întâmplat în Sinodul Bisericesc al Mitropoliei Ardealului atunci când, în condiții care nu doresc să le redeschid aici, a fost ales mitropolit al Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza. Atunci nu am fost luat deloc în seamă de colegii de breaslă din motive lesne de înțeles: teama față de Dumnezeu, teama de a nu supăra înalte fețe bisericești, patriotismul local exagerat și alte cele mai puțin importante. Doar Ministerul Cultelor și portalul online Hotnews.ro au preluat atunci scrisoarea mea deschisă. Eseistica mea, ca scriitură, conține suficiente răfuieli personale cu Divinitatea, așezate într-un dialog imaginar, astfel încât dacă trăiam în vremea inchiziției, deja eram istorie, nicidecum martir. Sunt suficiente motive pentru a surprinde prin poziția mea în acest război mediatic îndoielnic la care suntem supuși și pe care îl merităm într-o mare măsură, dar cred cu tărie în nevoia predării religiei în școli.

         Argumente pro. Noi și copiii noștri suntem contemporani celor care vandalizează țara de 25 de ani. Îi trimitem la școală și ce văd? Colegi de ai lor, copiii de bani gata ai unor directori impuși politic, foști interlopi deveniți acum mult prea onorabili, politicieni deveniți factor de decizie sau poziționați în înalte funcții de demnitate publică, afaceriști-miliardari de carton sau ai avocaților acestora, evazioniști profesioniști ș.a.m.d., le dau cu tifla până la umilință pentru indecența de a respira același aer cu ei. Deschid televizorul și ce văd? Arestările unor nume mai mult sau mai puțin sonore, circarii DNA și DIICOT care adună prosperii autohtoni, revolta ineptă și vădit manipulatoare a celor vizați de brațul slab al legii, dar mai ales că în România se poate trăi bine eludând legea. Exemplele pot continua. Într-o țară în care justiția este oarbă, nici măcar chioară, în care sistemul legislativ suportă modificări în funcție de interesele celor aflați la putere, copiii noștri își pierd reperele, nu au modele de urmat în afara noastră, sunt lipsiți complet de orice sursă umană de inspirație. Știința noastră de a fi părinte a sădit în rădăcina existenței lor  diferența dintre rău și bine, ”întuneric” și ”lumină”, noapte și zi, însă cam atât; din punctul meu de vedere nu este suficient. Suntem una dintre multele țări în care cetățenii nu-și cunosc drepturile, habar nu au despre constituție sau legile care îi îndrumă, îi apără sau îi condamnă. Haosul rațiunii coroborat cu cel al sufletului ne conduce la robia spirituală. Păi să avem pardon! Le spun copiilor noștri că nu există stat în astă lume, al cărui sistem legislativ să nu conțină câteva dintre poruncile decalogului Dumnezeiesc, indiferent de cultul religios predominant în țara respectivă. Nu sunt diferențe abisale între Biblie, Coran sau Tora iudaică, ca atare ”să nu ucizi”, ”să nu furi”, ”să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”, ca exemplu, sunt pedepsite de orice sistem legislativ din lumea aceasta mare. În istoria noastră, în cultura noastră, Dumnezeu a stat mereu la baza biruințelor dar și a înfrângerilor. Gândiți-vă la faptul că Dumnezeu poate fi ”adunat” într-un singur cuvânt, o singură expresie și o unică trăire: iubire! Suntem un popor puternic spiritualizat și chiar dacă se-ncearcă dezrădăcinarea noastră, eu zic că Dumnezeu nu ne va părăsi. Orele de religie pot să le ofere copiilor noștri reperele unui trai decent și în armonie cu aproapele său. Într-adevăr, nu orele predate oricum și de oricine, dar acest lucru îl voi dezbate în cele care urmează.

         Argumentele contra. Manualele de religie. De un ridicol colosal. Într-o analiză a conținutului realizată de Liga ProEuropa, se dau următoarele exemple: În manualul de Religie. Cultul ortodox, pentru clasa a III-a, Editura Sf. Mina, Dumnezeu este prezentat ca fiind violent și răzbunător: „Ca să-l determine pe faraon să-i elibereze din robie pe evrei, Dumnezeu a trimis asupra egiptenilor zece pedepse foarte grele”: a transformat în sânge apa râului Nil; a acoperit cu broaşte tot pământul Egiptului; au apărut ţânţari peste tot; a umplut casele şi pământul egiptenilor cu tăuni; au murit de foame multe vite; au apărut răni şi bube pe oameni şi pe vite; a trimis grindină, apoi lăcuste care au distrus totul; a trimis întuneric peste Egipt; a ucis pe primii băieți nou-născuți în familiile egiptenilor.” Religie. Cultul ortodox. Manual pentru clasa a X-a, Grupul editorial Art. După ce se spune că Biserica a dus o luptă susținută împotriva practicilor magice din toate timpurile, se arată că: „pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască”, „orice bărbat sau femeie se va îndeletnici cu chemarea duhurilor celor morți ori cu vrăjitoria, cu moarte să se omoare, cu pietre să-l ucideți: vinovați sunt”. Aceste exemple le-am preluat dintr-un material de presă semnat Redacția, de pe site-ul nasul.tv. Categoric că vorbim aici de o interpretare subiectivă a manualului dar totuși există și un oarecare adevăr în cele relatate: se forțează foarte mult interpretarea Bibliei la nivelul personal al autorilor manualelor. Dascălii de religie pot fi lipsiți de harul metodologiei didactice (predare) și în unele cazuri cunoștințele lor chiar pot fi superficiale. Ar trebui mai multă atenție în alegerea lor și aici spun că ar trebui o implicare a BOR-ului sau a cultelor religioase care-și trimit reprezentanții în școli. Revin... Copii noștri deschid televizorul. Ce văd? Acuze aduse unor reprezentanți ai cultelor religioase. Habotnicia dusă la extremul iraționalului, disperarea a zeci de mii de credincioși care se târâie în genunchi pentru a ajunge să atingă moaștele unor sfinți mai mult sa mai puțin declarați. Fanatismul religios care nu aduce decât prejudecăți religioase finalizate prin atentate sau execuții care țin de demență. Luxul infantil afișat tocmai de unii reprezentanți ai cultelor religioase și care cer sprijin pentru cei săraci. Ne ducem copiii în biserici sau la mănăstiri. De ce? Mai află ei acolo sensul purității sau sublimul smereniei? Contraargumentele pot continua, însă prefer să mă opresc. Ultima parte mă aduce în fața domniilor voastre într-o controversă care poate părea neverosimilă, care mă încadrează mai degrabă într-un agnosticism decât într-o spiritualitate bine definită.

         Nu este așa oameni buni! Scriu negru pe alb și rostesc răspicat: sunt Florin Otrocol și susțin ”Ora de religie în școli”! Susțin ceea ce acestui popor i-a adus propășirea, ceea ce românilor le-a fost suficient în cele mai grele momente pentru a supraviețui oricărei dureri și oricui, ceea ce i-a adus României cea mai prosperă perioadă din trecutul ei atunci când a fost condusă prin unșii Domnului, reprezentanții monarhiei, Carol I și Ferdinand: crezul în Dumnezeu! Nu sunt adeptul monarhiei, sunt adeptul respectului și credinței în Dumnezeu, aceleași ”argumente” decizionale care în vremea monarhiei ne-au ferit predecesorii de frica unei prăbușiri! Contraargumentele aduse în acest demers jurnalistic pot fi eradicate prin maleabilitate și indulgența reprezentanților oricărui cult religios, cu precădere a Bisericii Ortodoxe Române, prin aprecierea și dezrobirea liberului arbitru, acel moment al alegerii aflat la îndemâna oricăruia dintre noi. Înainte de a fi jurnalist sunt părinte, înainte de fi părinte sunt om și înainte de a fi devenit om nu am fost nimic. Decizia este la voi oameni buni și părinți, dar pentru copilul meu, cu orice risc, până la definitivarea discernământului lui, voi face ceea ce voi considera că este cel mai bine, sau în cazuri nefericite ceea ce este cel mai potrivit. Dacă va fi cineva care să mă judece, atunci să o facă copilul meu, însă până la acele vremuri să mă judece doar PreaÎnaltul!