Revelații (XIII)

Nici o desăvârșire. Nici un țel. Nici un drum de parcurs. Nici o punte și nici un abis. Nici eu! Mă port printr-un nicăieri plin de absurdul propriei demnități...

*

Cred mai mult în propria-mi tăcere decât în orice legământ de iubire. În mine tăcerea are rădăcini indescifrabile, uneori chiar și pentru sine...

*

Tragismul iubirii nu-l aflăm nicăieri. Nici măcar în moarte...

*

Prezența mea în mine o simt puternic. Încă o încrâncenare cumplită și mă cuprinde teama de mine...

*

Mi-am educat vocația tăcerii conștientizând prematur sentimentul ratării din semeni. Un motiv în plus să nu depășesc stadiul amantului ratat...

*

Din inima mea nu izbucnește nimic. Din inima voastră curg râuri de iertări și iluzii. Atât de diferiți în trăiri, atât de asemănători în ignoranță...

*   

Nu mai găsesc nimic de citit! Nici măcar în inima semenilor...

*

Tot ceea ce am iubit, mă regretă. Tot ceea ce m-a iubit, m-a ucis...

*

Singura mea consolare: înțelegerea cuvântului...