Epistolă către nimeni (VIII)

Doamne!, cât de mult a plouat în acea seară! Niciuna dintre umbrele trecutului nostru nu putea opri acea ploaie. A fost seara în care a început povestea noastră, seara în care ne-am început concretul destinului comun, un destin care începea ascensiunea stâncii care a rămas neclintită în mijlocul șuvoiaelor răzbite din trăirile noastre. Povestea noastră nu a fost concepută pentru lumina zilei, iar pentru asta noi am conceput simboluri care să transceadă superficialului uman. Nu pot jubila acum la gândul singurătății noastre, dar știu că mi-ai înțeles și acceptat menirea. Mă fac vinovat doar de faptul că ți-am deschis și arătat drumul la al cărui capăt eu nu am putut ajunge. Lumea s-a schimbat. Atunci întâlneai iubirea doar în cei care aveau inconștiența să o trăiască dincolo de consecințele ei, acum iubirea o găsești în orice cotlon mizer al lumii, inclusiv în bordeluri. Deh, toți avem dreptul la iubire indiferent unde ne situăm, indiferent cum participăm sau aderăm la ea, însă atunci o iubire precum a noastră ar fi fost o blasfemie demnă de orice inchiziție bolnavă de onestitatea spiritului. Istoria consemnează marșuri doar în cinstea iubirii creștine, pentru iubiri ca ale lui Romeo și Julieta sau Tristan și Isolda aceeași istorie a decis doar să atragă oprobriul public și să le consemneze sfârșitul. Iubirea zilelor noastre este cuantificabilă doar prin numărul de erecții ante și postsentiment. Acum, dacă mi-ai putea vorbi, cu siguranță m-ai contrazice. Mi-ai argumenta prezentul prin desfrâul pe care umanitatea îl proclamă ca progresism. Eu ți-aș contraargumenta prin faptul că iubirea noastră a supraviețuit înghețului din iernile parcului cu teii dezrobiți de aroma lor și arșiței care dogorea căpițele de fân în care ne împăcam după fiecare ceartă. Dacă istoria ar fi consemnat povestea noastră pot să-ți spun că acum am fi fost o bizarerie aruncată pe harta turistică a destinului lumii, iar pe scrisorile mele s-ar fi așezat deja praful uitării și tăcerea trăirilor nespuse pe motiv de neîncuviințare. Vreau să-ți spun toate acestea pentru ca restul lumii să știe că se poate iubi și astfel, că omul poate avea dubii certe vizavi de ceea ce îi oferă acum contemporaneismul. Vreau să spun lumii că iubirea nu este un SRL și nici nu poate fi cotată la vreo bursă a valorilor umane. Dacă aș fi scris aceste rânduri noaptea poate că ele ar fi sunat altfel, poate că ar fi avut cadența ploii care ne-a început și poate că aș fi căutat o cale de întoarcere la drumul pe care nu l-am putut duce la bun sfârșit. Nu pot pretinde nicio răzbunare, nici în numele nostru nici în numele celor care și-au aflat sfârșitul pe altarul iubirilor ruină. Pot pretinde doar că te-am iubit de la primul la ultimul tău vis și că sufletul meu dacă a ucis suflete a făcut-o doar pentru a-și recupera ce a lăsat în sufletul tău. Tu doar imaginează-ți că plouă, m-ai luat de mână și mă citești ca și cum ți-aș vorbi...