Într-un inutil... (I)

         Azi m-a sunat.

         - Te rog, îmi spui și mie ce înseamnă gestul tău de ieri?...

         - Despre ce mă întrebi?

         - Gestul tău de ieri, din cafenea...

         - Sincer, nimic!

         - Nu ești tu genul care să faci ceva lipsit de sens!...

         - Foarte serios te întreb: m-ai sunat numai pentru un răspuns?!

         - Da! Pentru ce altceva?...

         Am tăcut pentru câteva secunde. Mi-am reamintit replica care m-a îndepărtat definitiv: ”Inutil! Degeaba îți spun! N-ai înțelege...” . Și atunci i-am spus: 

         - Vezi tu... Atunci, în momentul în care am plecat, te-am lăsat acolo definitiv. Te-am trecut peste prăpastia din tine. Ajunși dincolo, eu am mers mai departe. Tu aparții clipelor trecutului, eu încă fac parte din prezentul tău! Rămân la același "Inutil!",cel aferent finalului...

         Tăceam amândoi. Nu a durat mult până a sosit replica. Previzibilă, de altfel:   - După cum ți-am spus de atunci. Am avut dreptate. Este inutil! Degeaba ți-aș fi spus! N-ai înțelege...

          De această dată a închis ea. Brusc...

         Mi-am amintit de Erich Maria Remarque și a lui replică din Trei Camarazi: ”Explicațiile sunt chestiuni de mâna a doua, de bucătărie!...”.”Inutil!”, îmi spun. Zâmbesc în sine mea și-mi adaug: ”Va urma!...”