În fiece zi ce-mi stă în putințe nu fac altceva decât
a-mi străbate destinul, desfășurându-mă în completa lui incertitudine. Mă simt
abandonat în stupida voie a sorții și ceea ce mă păstrează în alerta pașilor
este aceeași singurătate care mă liniștește. Sufletul meu este o sită care-mi
cerne dorurile de nimicurile existențiale. Dorurile-mi sunt lipsite de știința
cuvintelor și poartă în ele amintiri sosite în compensarea incertului mâine și
astfel, nu mi se întâmplă apogeul ori descompunerea în angoasele vreunei disperări.
Viața mea arată precum o valiză cu rufe curate și murdare amestecate. Valiza
stă neatinsă de ani de zile păstrând amestecul omogen dintre păcate și
conștiință, minciuni și adevăruri. În juru-mi, alte destine se încaieră
nemotivat lăsând la vedere torturile cărnii. Valiza mea arată ca și cum aș fi
cumpărat-o ieri; înăuntrul ei, mucegaiul își face treaba nestingherit, departe
de orice incert și tortură. Când noaptea-mi coboară-n destin, mă las în veghea
umbrei rămase din ziua trecută și scriu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu