Când nu ești în mine...

          Dinspre calea ferată niciun șuierat. În noaptea fără licăr de lumină și fără opaiț în fereastra cantonului chiar și zgomotul încremenise.  Neinspirate dorințe macină sufletul omului mai ales atunci când lui îi este de trebuință totul dintr-un bun început. Se oprise pentru a-și recupera suflul. Trecuseră cel puțin două ore de când părăsise orașul alergând de-a lungul șinelor de cale ferată. Nu avea nici o direcție, dorea doar să fugă cât mai departe de ea, de ceea ce ei nu-i mai era de folos sau încântare, de tot ceea ce el îi cedase și avea mai de preț, sufletul lui.

         Ce liniște ciudată emană bezna perfectă, se gândi între două respirații. Oricât de departe aș fugi nu este suficient. Motivul nu este ea, pentru că știu că ea nu m-ar căuta; ce a fost de spus s-a spus, ce mai este de făcut va trebui împlinit. Imensității acestei suferințe îi trebuie un spațiu numai el ei, unde să se poată desfășura, unde să-mi poată ciuguli gangrena sufletească. Doar moartea și Dumnezeu pot compensa cumva suferința. Moartea parcurge orice distanță într-o secundă și alergătura mea pentru depărtarea de sursa durerii este inutilă. Nu-mi doresc să mor, nu-mi doresc decât să-i supraviețuiesc ei; și suferinței. Mă-ncearcă un soi de repulsie față de slăbiciunea care mi-a invadat și ocupat ființa. Gândurile mele negre, aidoma nopții ăsteia se pare că mă lecuiesc de frica de liniște și întuneric. Fac pariu că așa va fi și la doi metri sub pământ; diferența ar fi că mereu se va găsi cineva căruia să-i pese și care va soma moartea să i te redea, o mamă, o soră, un frate. Poate și o soție, în rest nu cred în nimeni, pentru că iubitele și amantele uită, trec peste, le este mai simplu.

         Gândurile i-au fost distrase brusc de lumina apărută la fereastra cantonului. În cadrul ușii care se deschise scârțâind, impiegatul ceferist îl privea cu chipiul murdar căzut într-o parte. Hainele boțite tocmai îi trădau trezirea din moțăiala care-i corupse tura.

         - Care ești acolo? Vino omule în lumină să te văz, să știu și io cu cine mă tocmesc în toiul nopții!... Omule bun, p'aci nu prea umblă nimeni în miezul nopții, numai dacă are vreun gând tainic și negru. Orice ai în minte omule bun, nu merită. Haida înăuntru c-oi împărți cu tine plosca cu pelin rămasă de-acu o lună, după ce s-o prăpădit muierea și m-o lăsat cu...

         Nu apucă omul să-și termine ideea că fugarul o luă din nou la fugă de-a lungul terasamentului. Fugarul o luă înapoi către orașul care cu câteva ore înainte îl îndepărtase. Ultimul gând, dintre alte două gâfâieli a fost: ... acum știu că nu-i de mine nici întunericul, nici liniștea, nici necunoscuții. Draga mea am să te caut să ne eliberăm, să-ți recunosc că atunci când nu ești în mine sunt plin de lașitate; și da! viața poate însemna și desfrâu...