În adolescență
îmi încredințasem viața gândirii aristotelice. Eram sedus de logică și absolut
tot ceea ce făceam sau mi se întâmpla trebuie să suporte argumente. În timp
devenisem un adolescent cuprins la interior de o tristețe sobră; simțeam că
sunt un neînțeles. Nimic din această sumbră tristețe nu trebuia să răzbată
înspre semeni, familie sau iubite; singurul dialog autentic era între mine și
Divinitate, iar restul devenise o exersare îndoielnică a perfidei arte a conversației.
Singura reminiscență din adolescență, pe care o păstrez ca un stigmatizat blestem
divin, ar fi iubirea ce o port artelor; pot zâmbi când afirm că ”totuși, … mai
am ceva sfânt în mine”.
*
Nu-i înțeleg pe
semeni de ce trăiesc cu acea nevoie acerbă de a se face plăcuți. Niciodată celor
cărora le dăruim efortul de a le deveni utili, plăcuți sau poate chiar amanți
nu vor trece dincolo de ideea de a ne privi sau accepta mai mult decât un
animal de companie. Cei care au înțeles în cele din urmă fenomenul dețin măcar
un papagal în casă, restul se dețin pe sine.
*
Am traversat și
eu ca orișicare, acea etapă în care umanitatea îmi aparținea și reciprocitatea
mi se părea o elementară reacție a bunului simț. În acea perioadă, în mine
locuiau veneticii care nu își mai încăpeau în piele, umilii ratați ai societății
și câteva genii neînțelese, calibrate cel puțin pe măsura mea. În cotidian eram
cantina la care se hrăneau gratuit toți proștii și naivii, azilul în care-și
odihneau rațiunle îmbătrâniții prematuri ai vremurilor de restriște, iar
noaptea, daaaa …, noaptea mă găteam cu
beteală de brad să-mi strălucească public reflexele by-pass-ului chinezesc
precum al lampinioanelor roșii de aceeași proveniență; eram o casă de rendez-vous
în care îmi dădeam întâlnire cu toată suflarea femeiască atinsă de blestemul
filosofiei antice greacă. Între timp aceste întâlniri desuete au devenit un
dialog mut, inuman, un schimb de replici între rigori mortis și îmbălsămarea
platonică. Sunt o ruină bine
întreținută, în mine zac uitate sute de povești și drame, în nici o scrijelită pictură
rupestră Dumnezeu nu se regăsește, iar replica părintelui Cleopa, ”mânca-v-ar
raiul”, nu are ecou …
*
Cărțile m-au
atras întotdeauna. Copil fiind îmi plăcea să pierd vremea prin librării, să
miros cerneala și hârtia, să încerc a înțelege acea seducție pe care o avea
cartea asupra-mi. Amestecam cu voluptate personajele, de la Anna Karenina până
la Ana lui Manole, de la Gavroche sau D’artagnan
până la Legionarul sau Micuțul lui Sven Hassel, de la Mobydic până la bătrânul
Hemingway, cream
propriile romane în care nimeni nu suporta înfrângerea, drama sau sacrificiul.
Superbă creație a realizat Domnul când i-a lăsat unui copil mintea liberă și
nesupusă meschinăriei și sufletul necuprins de chingile orgoliului. Acum mai păstrez
acea pasiune, dar sunt prea sărac să-mi pot permite mai mult de două cărți pe
lună. Evit librăriile din lipsa farmecului de altădat, la care adaug lipsa de
discernământ a editurilor, respectiv a titlurilor/cărților de calitate. Aleg anticariatele,
poate din cauza mirosului dulce-acrișor al filelor învechite, uneori al unui
posibil dialog cu alți semeni seduși de aceleași trăiri.
PS: Vă recomand cu cădură Savatie Baștavoi - Audiență la un demon mut.
Este o proza care se citește rapid, care prinde și care trebuie citită și printre rânduri. Această carte a reușit ceea ce nimănui nu i-a reușit de multă vreme; să mă pună pe gânduri vis-a-vis de relația personală cu Divinitatea. Cei care sunt interesați și nu găsesc cartea mă pot contacta pe mail sau printr-un comentariu și le voi împrumuta cartea condiționat de următoarele: să mi-o returneze în aceleași condiții în care au primit-o și în maxim două săptămâni de la data primirii (deși cartea se poate lectura in două zile).
Buna ziua! Aveti un site minunat. Ma intereseaza un schimb de link, daca doriti si dvs acest lucru.
RăspundețiȘtergereAdresa site-ului meu este : http://opiniafagaraseana.blogspot.com
Multumesc, o zi buna !
@Opinia Făgărășană
RăspundețiȘtergereBună ziua. Doresc a vă spune că nu sunt un fan al schimburilor de linkuri. Dar o să vă studiez site-ul și o să încerc să vă ajut, în sensul în care o să vă postez link-ul o perioadă și dacă timpul va demonstra că merita îl voi păstra. D-voastră NU trebuie să procedați întocmai și să postați link-ul meu. O să vă trec în ”Lista mea de bloguri”. Vă doresc o zi bună.
Reverențe.