Încă servesc acea cafea proletară!

 (Evoluție)

Trebuie să îmi forțez limitele pentru a lua decizia perfectă. Hm! ...
Decizia perfectă nu este deloc un eufemism, este o realitate care mă definește. După ce reușesc să mă trec dincolo de mine mă pot desface bucăți fără durere, fără resentimente ulterioare, implicit fără să îmi îmbrac afectul în regrete. Mă privesc complet disfuncțional și încerc să-mi înțeleg mecansimele care-mi determină rațiunile și acțiunile. Nu am nici un motiv, privindu-mă astfel, să-mi reiau viața din punctul acela mort unde am rămas. M-am dus acolo tocmai pentru a mă anula. Viața este constituită din modele de proiect neexplorate total și decisiv. Nici nu ar fi nevoie, pentru că altfel aș rămâne blocat într-unul dintre ele. Fiecare proiect are povestea lui, astfel încât viața noastră devine o înșiruire de povești fericite și nefericite, vesele sau triste.

Cu certitudine, nici una dintre ele nu s-a consumat total. Tocmai de aceea avem amintiri. Vinovat de creația proprie este omul. Divinitatea ne-a conturat doar și ne-a desenat uneltele. Restul am făcut noi individual sau regrupat la nivel social. Sociologii numesc eșecurile, evoluție! Regretul este apanajul afectului. Știa El ce face când ne-a conturat. Trist pentru mine a fost să aflu că știa și că ne vom pedepsi singuri. Fără ajutor divin.
*
Mă numesc ”Muncă”. De azi numele meu va fi ”Dezertare”. Voi renunța la multe, pentru că renunțare văd atunci când mă privesc bucăți. Fiecare bucată privește spre alt proiect. Pentru că mi-a rămas numai rațiunea sunt indecis asupra cărei bucăți să-i ofer prioritate. Știu doar că sufletul mi l-am condamnat la liniște. Rămâne doar rațiunea, dar ea vrea repoziționarea exactă dinaintea descompunerii. Acea poveste poate va deveni cândva singura poveste care s-a consumat până la final. Dar pentru a fi sigur de finalitate trebuie să mă întorc cândva aici. Întoarcerea aici înseamnă renunțarea la trăire, la zâmbet sau la pseudodepresii. Sunt încă la birou, deci încă muncesc. Mi-am pus ultima cafea proletară.
De mâine strigați-mă ”Dezertare”! Promit să răspund. Dacă nu răspund sunt încă în descompunere. Regretele le las Divinității ...

*

Și la noapte voi sta treaz cum nu am mai facut-o demult, din lipsă de foarte multe; începând cu mine și terminând cu Divinitatea. Prea multe absențe într-un spațiu virtual, precum suntem, precum ceea ce devenim ... Cândva spuneam că aceasta ar fi fost ultima cafea proletară; îmi șade mai bine înșelat în ființă decât mințindu-mă.