din…

 

… tristețea mea nu cedez nicio zi,

nici măcar o oră, nici măcar un minut,

orice mi-ai da femeie, orice ai născoci,

și de mi-ai da iubirea cu titlu de împrumut;

 

… gândul meu nu mai dau nicio vorbă,

să-mi fie tăcerea stăpână pe veci,

oricât mi-ai sta în dorință, oricât ești de superbă

cu nurii tăi sălbatici, tot n-o să mă îndupleci.

 

… nebunia mea nu mai împart cu nimeni;

pasiunea-ți  pentru mine miroase a sanatoriu,

gândește-te mai bine și schimbă ai tăi termeni,

amanta nu-i iubită, ‘i-un simplu accesoriu.

 

… dezastrul meu mă retrag pe picioare,

îl țin pentru mine și-l păstrez egoist,

e vremea risipirii, dau iama între fecioare

nu voi grăbi sfârșitul, trăiesc cât să exist.

 

… sufletul meu, atâta cât mai este,

îți voi ceda întregul, cu umbra-i de mister,

când va sosi momentul voi scrie a mea poveste

vei știi cum el iubește, complet și viager…

 

înfrânt

sunt tot ce pot a știi despre iubire,

sunt sus sau jos, niciunde, peste tot

tu fericirii-i dai un sens în utopie,

am obosit să te iubesc, nu pot…

 

… să merg pe puntea ce ne leagă,

să mă opresc înseamnă să renunț,

mai port pe buze gustul tău de fragă

și-n inimă efectul tău de glonț.

 

nu vreau să știu ce-nseamnă fără tine

și nici desfrâu-n lume fără noi,

nici iadul, raiul, nu ne sunt străine

și nici iertarea-n vreme de război;

 

acum, tu poate-mi înțelegi tăcerea

de ce niciunde, peste tot și-n vânt,

în propriul joc în care am mimat iubirea,

mă simt, într-un final, înfrânt…

tot mai sărac

 

pustiul Saharei se-adună pe buze

și recele arctic ajuns-a în vene,

moartea șarjează în juru-mi obuze

și praful cel rece îmi intră sub gene;

 

deși nu mai văd, o simt mai aproape

și cerul se lasă pe umerii mei

lumina se cere la mine sub pleoape

dar moartea îi cere luminii temei.

 

mai lasă-l o clipă să guste iubirea,

mai lasă-l o clipă să știe ce pierde,

topește-i înghețul și află-i trăirea

sub palma femeii ce vrea să-l dezmierde;

 

alungă-i pustiul și fă-ți un renume

și el va aprecia al tău gest revers,

căci lumea îl știe mai mult după nume,

femeia ce-l vrea îl știe din vers.

 

stă moartea în cale-mi și stă s-o gândească,

mă știe din timpuri, mă știe din verde,

ar fi cu putință ca el să iubească,

acceptă ca palma delicat să-l dezmierde?!

 

de moartea se-ndură și-mi lasă răgaz,

mai urc înc-un munte, mai trec înc-o mare,

te aflu și palma-ți mi-o pun pe obraz,

dau rugă luminii să-ți ceară iertare;

 

dar moartea se teme de ce nu cunoaște,

se teme de tine, de gândul că pierde:

”femeie-n lumină, tu viața-ți trăiește,

doar palmele mele vor știi să-l dezmierde!”.

 

pustiul Saharei pe buze îngheață

și marea se-agită la mine în vene,

din munte coboară, doar versul postfață:

”găsește-mi iubirea și las-o-n sânziene!”.

 

iubita mea, în mine pustiuri, în tine troiene,

dezbracă-ți iubirea și dă-mi-o s-o-mbrac,

te ține-n lumină, te du-ntre sânziene,

căci fără de tine și făr’ de iubire,

sunt tot mai sărac

și plec fără să mă-mpac…

 

numele tău

 

am dat numele tău fiecărei străzi

și fiecărei umbre care ne-a urmărit pașii,

care ne-a ascultat în tăcere gândurile,

fiind singura dovadă că exiști.

am dat numele tău fiecărei case în care am intrat

sperând că voi fi mai bun,

mai împlinit, mai aproape de cel pe care îl iubeai.

am dat numele tău fiecărui bordel

pe care l-am frecventat

căutând retrăirea desfrâului asumat,

dar vezi tu, iubirea de cumpărat

include doar obscenitatea gesturilor frivole.

am dat numele tău fiecărei iubiri

în care te-am reîntruchipat,

visând la nopți cu bune vești

când luna plină,

cu multele ei brațe luminoase,

îți fura sufletul

ca să mi-l aducă.

am dat numele tău fiecărui sărut întâmplat,

provocat sau asumat,

sărutul tău fiind singura intimitate

dusă până la capăt,

de gest, de sfârșit de drum.

am dat numele tău fiecărei amintiri,

doar pentru că ești singura amintire

pe care sufletul mi-o permite,

singura amintire dinaintea căreia rațiunea

se recunoaște neputincioasă.

vezi tu, dacă am fi ajuns acolo,

la locul și timpul

în care ți-aș fi cerut să-mi porți numele,

acum toate acestea ar fi purtat… numele meu!

 

memento mori

 

tu, să mă ierți că sunt tot mai departe

și înțelege, nu mă pot schimba,

ce timpul nu va vindeca în parte

mai pune un rid pe fruntea mea;

 

când întâmplarea te va scoate în cale

trecutul te răzbună-ntr-un târziu,

vei deveni un nume între escale

indiferent ce-mi ești și ce-o să-ți fiu.

 

vom povesti tot felul de nimicuri

și între noi va fi o ceașcă de cafea,

privindu-te, îmi revin a tale ticuri

și-ți spun: ”a fost frumos, nu regreta!”;

 

tu să mă ierți că plec din nou departe

și am trecut prin viață-ți fugitiv,

ce-am pus noi între noi, desparte

în vidul meu te-am stins... definitiv!

iubindu-ne

 

trece timpul, nu ne iartă

trecem peste noi și poate

iubindu-ne, se-ntâmplă artă

un reciproc în proprietate;

 

te am, mă ai și ne avem,

și tot ce suntem ne aspiră,

trăim puternic, la extrem

iubindu-ne, purtăm o vină.

 

eu am adulterul în sânge,

tu-l porți în oase și în carne,

iubindu-ne, ne știm constrânge

s-ascundem ce trăim în marne;

 

în marne timpul nu contează

și totul e definitiv,

iubindu-ne, ne devastează

o invocare-n relativ.

 

trece timpul nu ne iartă,

ne apasă, ne supune,

iubindu-ne, ne facem soartă

un reciproc ni se cuvine;

 

te am, mă ai și ne avem,

încă mai suntem și nu știm

iubindu-ne, cât e blestem?!

iubindu-ne, cât e sublim?!

 

sublim, blestem și timpul poate

să ne reducă la infim,

iubindu-ne-n totalitate

și-n infinit ne regăsim…

 

apartenență

ce lupte duci cu tine?

de ce mi te-mpotrivești?

nu-mi iau decât ce îmi aparține

nu-mi iei mai mult decât iubești;

 

cui folosește acest război?

și unde ne va duce el?

înțelege!, totul se reduce la noi

contrastele se-atrag de fel.

 

orice-mi spui și orice-mi faci

nu-ncape într-o minciună,

de suflet poți să mă înșfaci,

iubește-l, vrea să se supună;

 

dacă-ți repet că ești iubită,

alungi ratările din tine?

sunt vocea caldă, potrivită

și-mi iau doar ce îmi aparține.

 

ia tot ce sunt și te ridică,

dă-mi tot ce ești și te repar,

dacă îți este greu, abdică,

rămân o piatră de hotar;

 

ia tot ce sunt și mi te-apropie,

dă-mi tot ce ești și ce vei fi

și tot ce pare o iluzie

promit că se va-ndeplini!...