preambul întârziat

rătăcesc în fragmentul destin

din ce ne-am spus a mai rămas ecoul,

ce am iubit devine străin

în nicăieri sunt bluesul, tu tangoul;

și mă trezesc c-alerg să te cunosc,

să mă destram ca-n orice început,

să dau la câini egoul meu lumesc,

să mă seducă întâiul tău sărut.

 

nesăbuit m-arunc în al tău sânge

să mă dizolv până devin nimic,

iubirea mea rațiunea îmi convinge

așa cum sunt, sunt propriul inamic;

iar dintre toți doar tu mă poți vedea

ajuns amant, lipsit de apărare,

și tot doar tu mă poți avea,

cum luna-și ia lumina de la soare.

 

întregul doar cu tine le-aș trăi,

nici nu mai dorm să nu mă-înec în sânge,

dar bluesu’-i calm și știe șovăi

în viul tău tangou ce mă înfrânge<

rătăcesc în fragmentul destin,

ecoul m-așază în tot mai departe,

ce am iubit mi-a devenit străin,

în nicăieri,…

un blues plânge în noapte…