Scriu din nevoia temperaturii sangvine. Corvoada din toate îmi
provoacă sublimul supliciului. Port zeghea destinului cu aroganța acelei
promisiuni numită veșnicie. Din singurătatea mea s-au născut povești și povețe
potrivite doar mie. Nu mai caut sensuri ori explicații, nu-mi mai împlinesc
dorințe. Sunt instinct și reflexe, istovit de sfârșit și noi începuturi. Rațiunea
mea, cândva aristocratică, și-a pierdut complet manierele. În același cândva am
fost și amantul absolutului, însă
inutil. Extazul are întotdeauna aroma sfârșitului. Poate din acest motiv mi-e
străin, poate din același motiv mi-am refuzat robia noilor începuturi. Pentru
mine, viața nu a fost niciodată contagioasă. Îndepărtat sunt de toate și totuși
n-am scăpare. Am rămas înlănțuit în promisiunea veșniciei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu