”Vorbește-mi!... sau ascultă-mă, cum doar ție îți stă în
fire! Mai mergi puțin prin viață alături de mine!”. Așa încep toate scrisorile
mele nescrise. Sunt rânduri albe din gânduri nespuse. În juru-mi am parte de
semeni din toate națiile și limbile pământului; ne vorbim din priviri și suntem
la fel de singuri. Cu toții, fără excepție, suntem singuri. Împărțim din ceea
ce avem, temeri, dureri sau bucurii mici, însă niciodată ceea ce contează, ceea
ce ar merita ca un ultim și suprem sacrificiu. Sub ce motiv aș fi dator morții
și veșniciei, dacă am rămas dator vieții?!
Adevărul este că, într-o unanimitate îndestulătoare și
covârșitoare, umanitatea a stabilit că iubirea este ceea face și desface omul
și neomul din noi. Mi se-ntâmplă și mie, precum majorității, să mă petreacă câte-o
nostalgie, vară primară cu moartea, că soră-sa (ne)bună îi suferința. Sunt
complet de acord cu iubirea, cu trăirea ei, însă doar dacă ne oprim la unicitate.
Iubim o singură dată și basta! Ne ardem definitiv și apoi o ardem numai liric,
în cel mai fericit caz, apostolic. Toate iubirile ulterioare primei iubiri sunt
radicale extrase consecvent din prima până la cea anterioară prezentului. De la
prima până la penultima iubire extragem învățături strict gastronomice, asta ca
nu cumva să ardem și tocana asta reîncălzită. Singura chestie mișto din toate
iubirile e sexul. Și dacă ne ia dracu' din cauza nepotrivirii
sau a nervilor pe care ni facem reciproc, când este vorba de sex, se uită totul!
Pentru niscavai minute de transpirație comună și endorfine arse ne compromitem
total. La ce ne folosește că ne-mperechem cosmic, dacă bonusul primit este o
altă activitate sexuală nedorită dar regulată, respectiv regulatul sistemului
nervos de la centru până la periferie?
După eșecul primei iubiri devenim canalii simpatice. E
normal. Singura bunătate rămasă în noi este speranța că ne împăcăm sau ni se va
repeta iubirea în istoria nescrisă a unui viitor cuplu. Mare noroc avem cu
nostalgia. Ea există, este vie și apare ca o crampă intestinală, taman când suntem
pregătiți să (pro)creăm o aventură de o noapte. Nostalgia ne diferențiază de
regnul animal. Nostalgia ne aruncă în conștiința ființială, ne aduce aminte de
ce înseamnă frumosul iubirii, aducându-ne în pragul imediat intensului iubirii.
Doar în prag, că suntem prea încălțați ca să mai putem intra în casa primitoare și
curată a iubirii.
Prima iubire și basta! În restul vieții noastre oscilăm
între intenția recidivei și singurătatea furibundă a neîmpliniților. Știu! Nu
vă întrerupeți din citit doar ca să-mi spuneți, că mi-s singurul ratat! Ocupați-vă
mai bine de frustrările singurătăților voastre. Mai este un adevăr care trebuie
menționat. Nu este obligatoriu să trecem cu toții, la fel, prin viață. Unii
nici nu s-au întâlnit încă cu prima iubire, deci ei mai au o speranță. Ăl de
sus, că-i mult mai cumsecade decât mine și voi toți laolaltă, să-i inspire în
sabatul orbului și să se aleagă cu marea potriveală. Nu-i cu putință să iubim
fără să ne perpelim ulterior? Atunci nu-i cu putință întâlnirea cu prima și
unica iubire. Chiar că iubire nu există, asta nu o mai cred, însă că nu putem iubi
de mai multe ori îmi este una dintre certitudinile vieții.
De câte ori iubire?!... De câte ori vreți voi și potență!
Poate ajunși la impotență o să învățăm să-i apreciem adevărata valoare și
trăire! Pentru mine: una și bună! Chiar nu contează la a câta relație experimentală
ni se întâmplă, contează doar că se întâmplă. Restul ține de sofisticatul și
mofturile destinului fiecăruia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu