Ne-am întâmplat datorită contrastelor. Îți
vorbeam despre contradicțiile din noi, despre similitudinile noastre în războiul
cu umanitatea, îndeobște cu nepăsarea și nimicnicia ei. Găsit-am un folos în orice,
chiar și în neputință și delăsare; pentru mine a fost un motiv în plus să
continui. Destule în comun, destule în contradicție; exact cum suntem noi
oamenii, fiindcă în fiecare dintre noi sunt certitudini și îndoieli menite să
ne clatine. Omul în sine este un paradox, însă paradoxurile noastre au avut o culpă
comună: împlinirea prin orice mijloace păstrând aparența decenței. Drumul
parcurs împreună ne-a descris în nefericirea și fericirea comună. Să înveți să
iubești ceea ce nu știi despre celălalt, să accepți inițierea în absurdul
cunoașterii, sunt poverile datorită cărora continuăm pe calea desăvârșirii. Să
iubești împotriva dorinței, să persiști în trăire mai mult decât în canoanele
rațiunii. Într-un final, să ajungi iubești cu o pasiune devoratoare propria-ți
singurătate!
Mă reîntorc la iarna plină de muguri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu