(Romeo și Julieta - Auguste Rodin)
Iubindu-te mă simt în putința oricărui posibil. Lipsit de diferențele care pot fi
între noi, mi-s în preaplinul erosului, voluptății, dorinței și sunt născute-n
mine pentru a ți le dărui. Fără existența ta nimic din toate astea nu mi s-ar
întâmpla. Mi-s evadare din rațiune, mă lepăd de pragmatism, îmi ucid
singurătatea și demasc grotescul și frumosul ei. Am devenit sălbatic, primitiv,
puternic instinctual și complet eliberat de ființialul abstract care mă
definea. Așa mă știu iubindu-te și inima mea suferă în mistuirea sângelui. Însă
mi-e bine și mi-e totul! Mi-s soare și ploaie, vânt și pământ, lavă și poli,
nord și sud. Mi-s tot ce nu am fost și nu am știut că pot fi. Sunt astfel doar
pentru ați le dărui, a mă dărui ție! Doar trebuie să te găsesc, să exiști...
Dacă exiști, iubindu-mă astfel o să mă sufoci. Mă vei arunca
într-o nefericire compensatorie fericirii tale. Voluptățile noastre vor naște
tornada care ne va urca dincolo de îngeri. De acolo putem cădea numai în praful
istoriei marilor iubiri. Uneori, un seamăn va citi despre noi și va lăcrima de
emoție. Alteori vom fi cea mai potrivită ironie la adresa sorții. Nu-mi pasă de
nimic din toate astea. Nu-mi pasă că voi muri iubindu-te, dar îmi pasă dacă voi
muri pentru că tu ”iubindu-mă”!
Mi te închipui cea mai frumoasă pământeană, doar iubindu-mă.
Nu ne-ar fi mai bine, iubindu-ne cu rândul?! Astăzi eu,
mâine tu, niciodată în același timp, niciodată deopotrivă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu