... deasupra mea

Peste mine vin vijeliile

răzbite din gândurile

ce-ți poartă nerostirea numelui.

Gura mea nu ți-ar refuza un ultim sărut,

pieptul meu ar accepta

să-i fie gazdă inimii tale.

În pieptul meu,

ultima ta plecare

i-a făcut loc de veci suferinței.

La căpătâiul ei

am crescut copacul

ce-ți poartă numele nerostit.

Viul verdelui e iubirea mea

și-n întunericul nopților

am ascuns verdele.

Poate ai vrea să știi!

Ți-aș găzdui inima

până-n sclipirea următoarei dimineți.

Deasupra mea locuiește un verde viu

de pe care buzele tale

caută să-mi culeagă 
un ultim sărut...