Motto: ”... singurul lucru frecventabil îmi este ispita
Divinității într-ale decăderii omului ...”
Cu toții ne
naștem în nefirescul unei purități absurde, care în rânduiala celor lumești nu
s-a creat pentru dăinuire; căci dacă nu-i creatură pământească făcută pentru
cinstirea eternității, nu există nimic fără săvârșirea păcatelor. Unde se-ntâmplă
fatalitatea se-ntâmplă să fie și omul, uitat în afara grijii ulterioare
creației. În circul ăstei lumi am supraviețuit doar prin prezența dezgustului
vis-a-vis de viul tuturor sufletelor decedate.
Cu fiece
ratare am murit încă o dată și-mi părea că dinadinsul întâlnirii cu îngerii se amână
mult prea mult și că în fapt această amânare este totuna acelei eternități
promise. În mine mor, dându-și rând, cuvintele și asta după ce carnea și sângele
s-au subțiat în drumul căii lactee. Prin testament pot lăsa ăstei minciuni
agonice numită umanitate doar zâmbetul, o vagă dovadă a unei ființialități împotrivite
dogmelor creștine, aceleași care mie mi-au adus insuficiența unei existențe
între semeni, iar Lui suficiența unui grotesc prin libertatea instinctelor.
Nu sesizez
nici o diferență între clovnul nefericit proiectat în lume pentru paradoxul
unei fericiri atemporale sau domesticirea noastrei sălbăticii sufletești, cea
care ne făcea atât de frumoși, provocarea preferată a zeilor. Ce-am fericit
aici mă va neferici în noaptea vieții și ceea ce-am nefericit, l-a fericit pe
El. Intuiesc replica Divinului, dinaintea utopicului monolog rostit în tăcerea marii
judecăți: ”Alea iacta est” ... Înainte
de a fi omul, a fost apusul ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu