Motto: ... îndurăm doar pentru că existăm într-un ”mai îndepărtat” și ”undeva” ...
Frivolitatea
ploii mă liniștește. În joaca ei mă scoate din nemișcarea prăfuită a
gândurilor. Simt în căderea ploii un privilegiu al iertării, un privilegiu care
doar cerului îi este în putință. Cândva m-am definit între canoanele ăstei lumi
zămislite într-un abund de nefiresc. M-am închipuit în toate felurile minții și
mi-am ales o definiție care mă reprezintă, dar căruia sufletului meu îi provoacă
multe neajunsuri. Căci sufletului meu niciodată nu-i de suficiență vreo
cunoaștere, chiar fie ea aprofundată; el se cere de jertfa împlinirii, de
bucuria măruntă a multelor beatitudini eliberate prin împingerea trăirii și
simțirii la capătul-orizont al lumii.
Într-o
iubire, iubind și lăsându-ne iubiți, ne umplem antagonic prelungind astfel -
din instinctul unei disperări - momentul cedării. Ne stă în ființă nevoia cedării,
nevoia traversării unei imense agonii. Învățăm până la stăpânire totul despre
îndurare și tristețe, sfârșind în pasiunea dulceagă a nostalgiei. Și ah! ...
cât de dragă ne este nostalgia unei împliniri definitive prin ratarea unei
iubiri definitive. Nostalgia își face sălaș în ruinele acelei iubiri iar
lacrimile necăzute vor avea izul florii mucegaiului. Toate-n noi sunt ferecate
dinapoia unei grele tăceri, însă sufletul ușurat va pluti în reveria nostalgiei.
Dacă mi-e
dor de ceva când mi se-ntâmplă în ferestre frivolitatea ploii, atunci mi-e un
dor nebun de victima, aflată-n mine-n devenire, cum altfel decât iubindu-te?!
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu