Trăiesc într-o
lume fără idealuri, direcție și principii. Omul nu dispune de timp pentru sine,
pentru acea singurătate introspectivă care l-ar ajuta enorm în autodefinire. Sistemul
de valori este tot mai abrupt și sărac în conținut. Îndrumătorii spirituali se vor stinge cu rândul și lasă umanitatea pradă unui pustiu spre care semenii se
îndreaptă docil; nu mai aflu nici un soi de revoltă dinaintea destinului comun,
un destin pe care ni-l pregătesc cei care contează. Mă fericește gândul că
aceia care cred că sunt singurii care contează vor capitula brutal și sângeros,
pentru că în egoismul lor nu surprind autenticul și firescul. Ambițiile și
orgoliul i-au condamnat deja la neputință. Sunt identici nimicului spre care se
îndreaptă, pe care l-au creat, căruia-i slujesc inconștient.
Simt în mine
o așezare în liniștea cunoașterii. Orice revoltă la nivel general este inutilă;
prefer monologul retoric al unui rătăcit, fiindcă în el aflu sinceritatea albastrului
marin și ceresc, aflu durerea și căutarea unei izbăviri. Nu fac referire aici
la moarte, pentru că ea ne va așeza pe toți în locul ales de noi prin ceea ce
am împlinit pământesc, îmi îndrept gândul spre ceea ce omul este în fapt în
sinea lui, înspre acea redescoperire care îl repune în drepturile ființiale. Omul
care s-a abandonat are forța de a reveni în el, de a-și reconstrui din ruine
destinul, a-și stabili ținte demne în concordanță cu sufletul lui, în directă
relație cu sinceritatea acceptării rațiunii sinelui. Frivolitatea îl va părăsi
pe cel care se recunoaște, cel care se va împlini prin valorile autentice familiale;
acela care va începe a iubi simplu se va bucura de puținul cel mult oferit prin trăirea sentimentului ca atare.
Niciodată nu
va fi de suficiență a ști despre tine, despre semeni, lume și arta
supraviețuirii în astă mare înșelătorie, este obligatoriu a trăi prin tine, a-ți
asuma fiecare rigoare a revenirii și îndreptării. Filozofia ne învață
răspunsurile și ne deschide noi orizonturi, chiar cu riscurile unui amestec
haotic al ideilor, însă ea nu va pune niciodată în practică aceste idei în
locul nostru, tocmai pentru că acei care și-au asumat curentele filozofice au
făcut-o trăind prea puțin cu lumea, mai mult și intens în planul personal al
singurătății și dramei. Curajul nu trebuie înțeles ca fiind dovada
încrâncenării în arta războiului cu lumea sau arta supraviețuirii, curajul
trebuie perceput ca lupta dintre sine și minciuna ce-am devenit fugind de
realitate. Curajos este cel care se acceptă cu bune și rele, cu neguri și
zâmbet, cu ură și iubire. Curajos este acela căruia îi reușește conviețuirea cu
el însuși, care își asumă condamnarea la carceră a viciilor și defectelor care l-au
prăpădit în agonia vicisitudinilor. Curajos este cel care a înțeles martiriul
ființial.
Regăsesc tot
mai puțini semeni care-mi seamănă-n simțire și trăiri. Distanțe tot mai mari ne
separă, dar totuși coexistăm. Respir, simt și trăiesc și ăste mi-au ajuns de
suficiență pentru a fi. Când va sosi
vremea să rămân ultimul, am deja știința și puterea de a continua și de unul
singur. Nici măcar unicitatea nu-mi mai este o povară ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu