Deriziunea obligatorie

Motto: ”... nefericirea m-a învățat tot ce știu despre viață și oameni; însă muzica m-a salvat de nefericire ...”

Primit-am gustul renegării și prin el rezistat-am fierii revoltate de apucăturile ăstei lumi. Căci zămislit-am prin multiple nehotărâri ceea ce sunt astăzi. Căutând adevărul, trebuie să recunosc că nu l-am aflat niciodată acolo unde-l intuisem și astfel a trebuit să oscilez între resemnare și deznădejde. Am clădit pentru fiece zi următoare suferinței câte un zid de rezistență din care s-a ales doar ruina. În acele ruine nu am aflat decât putința unei iertări nefolositoare.

Astăzi, prin puterea ce investit-o-am în mine mă sprijin doar pe liniștea care răzbate din muzică. În ea am găsit puterea fiecărei desprinderi din ispitele dureroase ale destinului și datorită ei mai sunt astăzi contemporan ăstei lumi. Sunt un contemporan atipic, lipsit de drame și dureri, de bucurie și râset, dar mai cu precădere lipsit de nevoia unui desfrâu al celor șapte păcate.

Cât timp primesc muzica prin generozitatea unui geniu compozitor pot accepta și ignora orice deriziune a destinului. Pot îmbrățișa orice minciună universală fără falsitate sau regret, căci acest soi de îmbrățișări le-am învățat când primeam iertarea cerută universului. Nimeni nu m-a trădat mai mult decât a făcut-o propria-mi conștiință și prin vers voi realiza ceea ce nu i-a reușit muzicii: să-mi leg conștiința de mine și cer ...

În mine, David ori Goliat, îmi e totuna!