mi-e…

 

… sete de ce n-am mai fost,

de o nouă încercare,

să-mi fi amplă provocare,

să te-nvăț, să-mi dai un rost;

 

… foame de ce n-am mai iubit

să te-mbrac, să te dezbrac,

să mă cerți, să te împac,

de amor să fiu zdrobit.

 

… în nevoi să mă înfierbânt,

să-mi fii lună, să-mi fii soare,

să te alin atunci când doare,

să-ți fiu ultima-ntâmplare;

 

… un dor să-mi fii icoană,

s-ajung prima-mbrățișare,

prin fiori să-mi dai târcoale,

să-mi fii apă, să-mi fii hrană.

 

… sete, mi-e foame și mi-e dor

nici nu te știu, dar… te ador!

tu, singura din cele multe

 

din multe chipuri te-am ales

misterul nopții să-mi dezlegi,

mult prea târziu  am înțeles

că dintre chipuri, tu alegi;

 

din multe gesturi am simțit

c-a ta atingere mi-e dragă,

mult prea târziu am consfințit,

de felul tău, tu ești pribeagă.

 

din multe buze sărutate

doar ale tale m-au convins,

mult prea târziu ți-am dat dreptate,

că tu ești tu nu ce-am pretins;

 

din multe iubiri neîmplinite

a ta e cea ce-mi stă în culpă,

mult prea târziu găsesc cuvinte,

să-ți spun că tu, îmi ești iubită.

 

din multe chipuri ce te vor

al meu te-a scos din pribegie,

mult prea târziu îți este dor,

tu ai ales o elegie…

te-am iubit

ating,

conving,

și-mi iau ce-mi stă în trebuințe,

surâzi,

în oglinzi

și-mi pui blestemul în dorințe;

 

îmi ești,

m-oprești,

când noaptea umbra-ți conturează,

m-atingi,

mă stingi,

sărutul tău mă denigrează.

 

scrâșnesc,

hrănesc

în mine ființa cerebrală,

mă știu,

pustiu,

din amintirea-mi ancestrală;

 

ce-ți sunt,

înfrunt

și-mi duc dorința-n infinit,

te cert,

te iert,

căci prin blestem m-ai stăpânit.

 

ating,

se sting

a mele vreri și-a mea iubire,

un plâns,

pătruns,

te-ncarcerează-n amintire;

 

incert,

regret,

că n-am iubit la întâmplare,

ce sunt,

înfrunt

și-mi simt iubirea o tumoare;

 

cumva,

cândva,

vei vrea să știu că mi-ai greșit,

îți spun,

de-acum,

”în altă viață te-am iubit!”…

 

mai mult decât nimic

 

așteptându-te, trăiesc mai deloc

și-i un respiro în spațiul cosmic

mi-e bine, fără echivoc,

tot e mai mult decât nimic;

 

și clipa aceasta care te întârzie

amână dialogul polemic,

te-ntâmplu într-o falsă fantezie,

tot e mai mult decât nimic.

 

de cât e nevoie pentru a fi fericiți?!

de ce aștept, nu mă implic

și n-am răspuns când mă inciți?!

tot e mai mult decât nimic;

 

ce simt nu poate fi părere

când totul se simte seismic,

o noapte albă-mi stă în vrere,

tot e mai mult decât nimic.

 

exilul n-are cum să mai ajute,

prezentul nu doresc să-l stric,

e un refugiu-n gânduri mute,

tot e mai mult decât nimic.

 

rămân la clipa care te întârzie

și joc în filmul nostru ludic,

chiar de rămâi o falsă fantezie,

tot e mai mult decât nimic.

 

sunt doar un om…

 

… plecat din el,

fără să caute ceva prin lume,

nici nestatornic, nici fidel,

sunt doar un chip ce n-are nume;

 

                   … plecat din el,

ce poartă-a focului deșertăciune,

nu cer respect, nu cer duel,

indiferența mi-e misiune.

 

                   … plecat din el,

ce știe totul și nimic,

nici obedient dar nici rebel,

domesticit din neam sălbatic;

 

                   … plecat din el,

deposedat de drag și ură,

nici filozof, nici menestrel

cuvântului i-am pus cenzură.

 

                   … plecat din el,

nu port în suflet învrăjbire,

femeie-n în rugă sau bordel,

nu sunt capabil de iubire;

 

                   … plecat din el,

un oarecare prins sub brume,

nu am blazon, nu am drapel,

sunt doar un chip ce n-are nume…

 

parfumul tău

 

parfumul tău, dulce-amară impregnare

stârnește organic dorința din trăire,

otravă pe suflet, carnală împreunare,

provoacă păcatul și calea lui spre săvârșire;

 

parfumul tău coboară-n defăimare

și inima rigid îngheață-n piept,

aroma lui mi-a duce a iadului savoare

și-o agonie când mă faci s-aștept.

 

parfumul tău provoacă remușcări

când plec și-mi jur că nu revin,

bourbon, tutun, ratificări,

te țin în minele sangvin;

 

parfumul tău ar trebui interzis

și expulzat de pe pământ,

cât îl păstrezi rutina mea-i un bis

și inimii îi ești veșmânt.

 

parfumul tău în fapt i-al meu,

îl porți din prima noastră noapte

sunt paradox în narcisismul greu

să mă salvez, nu se mai poate!

nu mă cunoști

nu sunt al tău, nu sunt sub jug

și-mi aparțin până la capăt,

destinul meu, iubiri pe rug

nu mă cunoști decât  în treacăt;

 

ce să-ți mai spun, nu mă proba,

eu mă trăiesc așa cum știu,

așa cum sunt e treaba mea

nu mă cunoști, n-am cum să-ți fiu.

 

sunt viu, nebun și improbabil

trăiesc la limită-n exces,

ce sunt înseamnă veritabil

nu mă cunoști, nu-s înțeles;

 

ce oare pot să-ți mai ofer?!

să tac, să fac tot ce-ți dorești?!

să fii a mea știu că prefer,

nu mă cunoști, deci ce iubești?!

 

nu-ți cer nimic, îmi dai ce poți,

ce ești, ce știi și ce-nțelegi,

sunt altceva-ul dintre toți,

nu mă cunoști, nu poți s-alegi!

 

nu sunt al tău, nu sunt sub jug

și totul se termină-n van,

iubirea înseamnă tăvălug,

nu mă cunoști, dar când iubesc sunt un titan!…