sub

 

sub gânduri palide ca niște nuferi

se întoarce gândul meu acasă,

a fost în locul unde suferi

un loc cu scaun gol la masă.

 

sub palmele reci ca niște dale

se întărește pieptul tău,

dorința arde-n fiecare

și tot ce-i bun devine rău.

 

sub ochii mei stârnești războiul

mă închei la toamna ce o port,

în mine moartea încheagă sloiul,

mă mut cu tot ce nu-mi suport.

 

sub mine hăul se deschide

și te grăbești să-mi intri-n sânge,

un nufăr alb se sinucide

din tot ce-ți sunt să mă alunge.

 

sub palme reci ca niște dale

o iarnă se deschide-n tine

și firii mele feudale

îi cer să te salvez de mine.

 

sub mine tot se risipește,

sub tine totul n-are sens,

în noi iubirea ne-amăgește

și ne condamnă la intens…

 

târziu

 

abia acum încep să înțeleg

și îmi educ anonimatul,

de jurăminte te dezleg

și în tăcere îmi port stigmatul;

 

ce-i rană vie la vedere

o bandajez și o descânt,

întâmpin luna cu plăcere

sunt mimul umbrei pe pământ.

 

în răni ascund un rest din tine

și le resimt ca pe o crimă,

distanțe-i pusă între destine,

iubirea-n mine se comprimă;

 

împotrivirea dintre noi

am luat-o ca pe un firesc,

prezentul nu ne poate da înapoi,

sunt inutil în te iubesc!

 

așază-te în amintiri

și eu mai pun ceva-n tăcere,

tu cald, eu recele din firi

e prea târziu și în durere;

 

degeaba-ți spun că te iubesc,

degeaba-mi spun că se mai poate,

chiar de-am plecat, te prețuiesc,

e prea târziu în tot și toate…

 

suntem

 

mă-ncepe noaptea și-n ea mă voi sfârși,

te chem, te strig și umbrei voi cerși

măcar de mine să îți amintească

sau umbra mea pe-a ta să potrivească;

unde ești?! pe unde-mi rătăcești

și care țărm îți mai ascunde urma?!

în care colț de suflet-mi locuiești,

de ce pierzându-te îmi e totuna?!

și între noi se-așează vânturi,

distanțe, doruri și rațiuni de-a fi,

în ieri îmbrățișați sub orizonturi

în azi trudind melancolii,

de mâine supraviețuim furtunii

și ne mințim în prietenie,

sau umbrele-n lumina lunii

ne readuc în armonie?!

suntem reci, suntem aceeași noi, suntem vii,

rătăciți în distanțe, trudind melancolii,

încurcați de doruri și rațiuni de-a fi,

ce ne mai rămâne, decât a ne iubi?!

am încercat să te fac să mă iubești

 

închid ochii și nu te mai văd!

nu te mai simt și singur am pornit

pe drumul în care mă lepăd

de trecutul în care ne-am întâlnit.

închid ochii și îmi închid lumea!

nici vocile care te doreau nu mai sunt;

în inima ta, inima mea nu se odihnea

și acest adevăr trebuia să-l înfrunt.

nopți întregi, întinși inimă lângă inimă,

mână în mână, mângâieri suprapuse

și totuși iubirea mea fără sinonimă

captivă-i în gesturi de tine supuse.

am încercat să te fac să mă iubești!

am încercat să mă păstrez lângă tine,

dar am eșuat în a-ți dori să ne fericești

crezând că iubirea mea ți se cuvine.

doar pentru că iubindu-te e un firesc

și e altă nedormire-n dimineață,

voi face ce trebuie, mă opresc

și-n mine rutina iubirii de tine se dezvață.

închid ochii și nu te mai văd!

nu te mai simt și celălalt eu, cel pe care nu-l știi,

se oferă pe drumul în care de tine mă lepăd,

pentru că știu că undeva, cândva, cineva,

mă va iubi!...

bourbon, blues și tu

 

îmi arde stomacul sub grade

și pumnii tăi mici bat în pieptul meu,

iubirea în tine își face parade

și gemătul scăpat mă transfigură-n zeu;

plăcerea ne-apropie de tot ce ne suntem

un leagăn din coapse și iarăși suspin,

săruturi nesaț mă coboară-n blestem,

iubesc imoral și-mi este sublim.

bourbonul se-adună în cava lui Venus

și sânii tăi promit un nou desfrâu,

un blues în surdină și eu descompus,

în mine dorința devine un râu;

lucidul mă lasă în prada frivol

în mine păcatul își face-un lumesc,

în arta iubirii nu-s înger, nu-s diavol,

trăindu-ne intensul ador să iubesc…

voluptate

 

când voluptatea bate-n simțuri,

captivi ai miezului din noapte,

mă tai să-mi fac din sânge lanțuri

mi-ești vis întruchipat în fapte,

comori trupești să-mi fie hrană,

să-ți jefuiesc vestalul trup,

sub sânii tăi aprind o rană

iubirea pură să-ți corup.

năvalnic prăbușesc în tine

cumplita lavă din trăiri,

mă ierți în rugile sixtine,

în moarte reîntregiți ca miri.

  

amintiri

 

unele amintiri merită păstrate,

restul mă urmăresc precum un blestem,

nu pot să te judec, deși ești în toate,

mă uit în abisu-mi și-ncep să mă tem;

 

unele amintiri merită uitate,

restul păstrate în lacrimi de sfinx,

nu pot să te judec, deși ești în toate

te port ca pe-o rugă în alb crucifix.

 

unele amintiri merită retrăite,

restul aruncate în defectul pasiv,

nu pot să te judec, deși ești în toate,

mă vindec de doruri, mă știu persuasiv;

 

unele amintiri merită întâmplate,

restul ne rămân în iluzie și vis,

nu pot să te judec, deși ești în toate,

te-ntâmpli, mă-ntâmplu, în tot ce-am promis…