Atingerile atemporalului noi

rutina cotidiană mă-nvață despre semeni

mult mai mult decât despre mine;

din ea extrag învățături,

împlinesc certitudini,

apoi le amestec cu amintirile despre tine,

despre noi,

iar rezultatul îl împart cu singurătatea.

nu sunt mai presus decât omul oarecare

și nu am prețuit suficient împreunarea clipelor noastre.

atunci totul îmi părea în plin și în viu,

acum toate acelea,

pe care nu le mai pot spune,

nu le mai pot repeta,

îmi par neajunsuri și ruperi din carnea vie a nostalgiei.

draga mea, din acest departe îți mai spun

că nici o devenire nu-i posibilă

fără retușuri trupești,

cu dureri ajunse cicatrici.

nu există devenire fără gustul sărat al sângelui,

nu există nici o devenire fără umbra arțăgoasă a unei foste iubiri,

însă draga mea,

adorata mea,

degeaba îmbătrânesc eu înțelept

câtă vreme sufletul meu îmbătrânește înțepenit

în memoria acestei vechi iubiri.

posibil să fim primiți doar cu numele

în panteonul marilor iubiri,

însă nu s-a construit încă catedrala

căreia să-i pot dona altarul sufletului ruină...