De
ce te-oi mai iubi femeie?
Mi-ai
fost dintâia-n lumea șatră,
suflet
ursit în gând să-mi steie,
o
nostalgie-n miez de piatră;
sunt
multe anotimpuri împreună,
dar
și mai multe de când nu-mi mai ești,
nici
linia vieții nu-ți mai ia diurnă,
iar
lutul reîncarnării nu-l muncești.
Obișnuiți
ai firului de iarbă,
aniversând
albastrul lunii pline,
grăbind
pe Eros să ne-absoarbă
uitasem
ce ni se cuvine!
Părtași
la ce n-a fost să fie,
pierduți
în rostul iluzoriu,
prezența
ta în mine-i vie,
sunt
o adicție-n provizoriu.
Mi-ai
fost dintâia-n lumea șatră
și-un
anotimp în atriu' stins,
obișnuiți
ai miezului de piatră,
destine-n
deșert și desprins...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu