Orbul drăgostelii

Dragostea-i oarbă! Câinii rațiunii îmi mușcă din gleznă,

și-n timpul cel mort îmi reciți despre tine.

Te-aș urma chiar și-n lumea din beznă,

dar o teamă se șchioapă prin mine!

Cum spuneam, dragostea-i oarbă! Și macii crescuți

ne suportă, corvoadă în roșul din sânge!

Pentru ei, curios, noi străinii din beznă-apăruți,

reușim, ce-i lumesc pentru ei, a constrânge!

Și ce-i dacă dragostea-i oarbă?! Și ce-i dacă nimeni nu crede,

că suntem din lut, apă vie și drag?!

Suntem orbii care văd ce ochiul nu vede

și care-n moarte am ars al vieții prag!...