Timpul irosit

Toate dramele sunt la fel,

doar trăirea diferă

și incert ne privim disperat înspre sine,

ne mințim consistent

și-n relația cu noi, adulteră,

irosit-am un timp, cel al răbdării divine.

Distonia muzicii e aceeași,

indiferent de ritm,

insesizabil, universul din noi ne înalță

și clipa ne trăiește pe noi

eludând complicat algoritm,

despre care în alt timp irosit, sordidul vieții ne-nvață.

Iubirea-i aceeași prin lume,

trăirea-i doar caldă sau rece

și-n noi e preaplin, ori dezgust și mânie,

îngropați în regrete,

privim inepți la timpul care trece

și în plusul delir, cerem timpului irosire amnistie.

Ce noi nu știm, când ea ne știe?!

Ce-i timpul nostru irosire?!

E viață stinsă-n moarte și a ei coregrafie!...