Euristică

În piept se zbate-o aritmie surdă

și galopantă precum gândul,

dintre pasiuni, tu, cea absurdă,

îmi crești în suflet, tremurându-l;

și doare ca dintâia rană,

pe care stat-a un râu de sare,

din noaptea noastră, bacoviană,

ce-a mai rămas s-a ars în soare.

Degeaba mi-s cinstit în gesturi

și prin oniric te colind,

iubirilor le-am dat aresturi,

delict să-mi fie ce-oi poftind.

Acum, când nu mai e nimic de spus,

ori de făcut și de-mplinit,

din tot ce-ai fost ușor s-a dus

și tot ce-ți dau am măsluit...