nu mă-ncap în a lumii durere,
nici pe punți care gem sub
suspine,
ce-i bine sau rău ne va piere,
izbăvire sub cruci bizantine;
din rătăciri mi se-ntoarce un
gând,
cum că suntem în vers de
romanță
și-n infinitul ne-mplinirii
aniversând,
un veac de abandon în
ignoranță.
am fost descântul primordial al
urii,
motivul săvârșirii unei crime,
pasiunea din absurdul creaturii
născuți din lut jilav și o
Treime.
nu mă-ncap în a lumii iubire,
nici în cuplul iubirii eterne,
străin de-a sfinților robire,
un falnic purtător de berne;
nu mă-ncap în a lumii preaplin,
tăinuiesc tot ce-nseamnă
dorință,
erijat într-un biet pelerin
rătăcesc prin a lumii
conștiință...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu