Ce să mai fac cu primul tău
sărut,
când de atunci mai sunt
printr-o minune?
De-oi fi nimic sau fi-voi
absolut,
e inutil ce-aș mai putea a-ți
spune.
Ce să mai fac cu sărutul sub
soare,
când foamea mi-o astâmpăr în
noapte?
Tu te sprijini pe-a mea
abnegare,
eu mă hrănesc cu minciuna din
șoapte.
Ce să fac cu sărutul din seară,
când mă sting ca o toamnă
târzie?
Tu în carne-ți îmi ceri să fiu
fiară,
și în noapte să-mi fii fantezie.
Ce să fac cu săruturi diluviu,
când de-apoi o vom lua de la
capăt?
Viața ta-i un perpetuu Vezuviu,
calea mea-i printre pietre și
șchioapăt.
Ce să fac cu
sărutul din urmă,
când mă împart între lumile
de-apoi?
Ce straniul firii tale n-a
putut vieții să-mi curmă
îl poți păstra tu pentru
amândoi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu