Ființial...

         ...ul din mine mă caută în posibilul meu. Atingerea imposibilului îmi provoacă schizofrenia ateului aflat în pragul unei catedrale. Singura catedrală în care mă rog este sufletul. Aici am zămislit corespondența purtată între iubirea care-mi stă în puterea dăruirii și culpele ei. Din fiece suferință împlinită am compus un imn pe care l-am interpretat virtuoz în osânda reabilitării. Singurătatea mea, cea asumată, îmi refuză adeseori tristețea, arareori nostalgia, însă se desfată în incomensurabila liniște a neantului incert. În orice agonie ori fericire există un apogeu al neputinței. Atingerea acestui apogeu, fie el și-ntr-un simetric deopotrivă, este singura șansă a ființialului. Între ultimul ființial și promisiunea următorului mă încânt cu pendularea existențială, un spațiu și timp al nimănuiului și nicăieriului, unde și moartea se rătăcește...