...
pentru că nu te-am întâlnit. Te știu din ceea ce oferi lumii și prin ceea ce-mi
oferi prin scris. Nu cred că există ceva ce mi-ar fi de trebuință în a ști despre tine, fiindcă îmi stai în gânduri așa cum îi stă bine în închipuirea
unui bărbat femeia care-i va schimba viața. Prin tine nu mă caut de iubire, mă
caut de așezarea în echilibrul perfect. Ceea ce viața mi-a refuzat va fi
împlinit prin locuirea ta definitivă, în mine. Îmi vei fi muză și vers, strofă
și cântec, însă te primesc și precum dezmierdarea unui chin care-ți dezvăluie
imperfecțiunea.
... pentru că nu te-am uitat. Mi-ai
fost părea puținul și neînceputul sfârșitului. M-ai locuit și acum îți reușește
și în lipsă. Ești ”My Funny Valentine”-ul meu. Nu lupt cu mine, nu lupt cu
amintirile, mi-e de un bine răvășitor, așa cum ești și nu mai ești. Sunt
diferențe cu care putem trăi, sunt temperaturi în care putem arde și mai suntem
fiecare prinși de un tu echivalent nostalgiei unui
martiriu edificator, împlinitor. O singură dată iubim astfel și există o/un
singur(ă) tu pentru fiecare.
... pentru ceea ce nu m-a împlinit. Am răbdare și timp,
chiar dacă timpul ne pedepsește mereu pentru irosirea lui... 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu