Motto: ”... sunt pulberea prafului irosit de vânt în vâltoarea
unui gând ...”
Depărtat în egală
măsură de toate. Sunt pulberea prafului irosit de vânt în vâltoarea unui gând
scandalizat de pacea vremii așternută între noi. M-am stors de iubire prefăcându-mă-n
vin, doar pentru a-ți soarbe aroma buzelor însetate de amor. Le-am uitat
gustul, dar le-am păstrat forma pe trupul pus la tocmirea timpului în mina de
sare rămasă în sufletul secat de lacrimi. Nu sunt trist draga mea, cel puțin nu
mai trist decât tine. Sunt deja depărtat de tine, în egală măsură cu toate; de
toate iubirile mele trecute, de toate ce-s lucruri neînsuflețite, de toate ce
vor veni să-mi spună că mă vor iubi. Nu mai am loc în mine de taină și cugetul
ce-o însoțea; peste ultima vară a nins cu praful sării și totul s-a stins în
ecoul salinei. În mine nu mai primesc vizite, dar există femei obișnuite să
trăiască doar cu exercițiul seducției și atunci își invocă demonii insinuând
asalturi. Eu nu am ce apăra, ele nu au ce cuceri, dar pentru început doar
mie-mi aparține adevărul. Și ele se irosesc în bătălii pierdute și-n mine
se-ncepe un muzeu al ratării. Se-ntâmplă statui din mâini frământate, aripi de
îngeri ce-s frânte și trupuri chircite, însă totul pălește dinaintea urmelor buzelor
tale. Zidit-am în mine tăcerea amintirii și tăcerea zidit-o-am în vidul de sare
și din praful stârnit făcut-am inele planetei exil ce mi-ai fost. În vid nu
este vânt și vâltoare, dar am lăsat loc pentru gânduri și un eventual haos,
dacă va fi cazul. Haosul, un cuvânt drag mie; doar el mai poate stârni sângele
și dilata timpul istorie apropiindu-l prezentului. Și totuși ..., avem prea
mult efemer în prezent și prea multă pace. Simt cum se surpă egalul măsurii din
toate ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu