Nici o destinație ...

Din albul așezat pe-o coală

mi-am zămislit parțial destin,

și sufletul s-a rupt ca o petală

mimând lacteea-ntr-un pahar cu vin;

în calea firii mele-mpotrivite

de-atâta singur și dispreț amar,

se-nșiruiesc destinele menite

să mă conducă la altar.

Acolo-i loc de rugăciune

și de-mpăcare mult prea timpurie,

Divinu-și face rolul de stagiune,

un mim de rug lipsit de glosalgie.

Mă uit atunci la coala mea nescrisă

și m-aș porni la întâmplare,

m-aș lepăda de firea mea proscrisă

sătulă de groteasca infamare.

Nu fug de lume înspre căutare,

nici să-i confirm al ei blestem,

când cerul dă un semn de îndurare

în pieptul lumii eu voi fi edem.

Și tu-mi vei fi cea care-mi îmi va scrie

pe coală și pe oase doar cu sânge

fi-va eternitatea o iluzie-n vrie

pe Dumnezeu l-am învățat a plânge ...