Motto: ”... mi-e dor de tot ce nu am fost și tot ce nu s-a
împlinit ...”
Candoarea singurătățurilor
mele își trage seva din exilul impus proscrisului care devenit-am. Damnatul își
acceptă soarta sperând într-o iertare atemporală, însă eu proscrisul, am șters
toate ipotezele iertării. Sublimul unei melancolii este o concesie divină, un
preambul al iertării, în mine însă se deschid tenebre ființiale și-n ceasul
zorilor nedormiți, picurii de rouă îmi iluzionează preludiul amorului cu tine. Viciul
iubirii de la tine l-am căpătat și datorită împlinirii lui ajuns-am proscris. Parcurg
un drum al întâmplării și-n marginile sale am așezat toate tainele tăcerilor
mele. Tainele se prefac în umbre și-ți poartă vie amintirea. Umbrele au forma
ta trupească și mă-ngrijesc în întâmplare. Mi-e dor de infinitul aflat în tine,
de paradisul promis, însă mă tem de umbrele ce-l păzesc de mine, de nevoia
proscrisului de-a fi primit în iertare. Umbrele primesc chipul tău și sângele
meu primește sărutul Julietei ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu