Sunt unul dintre cei cărora
timpul le face concesii. Se oprește pentru mine. Unul dintre paradoxurile
universului mi se-ntâmplă arareori. Timpul se oprește și-mi dă răgazul
completării, desăvârșirii. Rănile se redeschid, cheagurile gândurilor se
dizolvă-n ființial și adevărul se fărâmițează până dincolo de capilare. Mă
simplific complicându-mă, mă ofer ofrandă descompunându-mă. Mă mai întruchipez
doar în gerunziul existențial. M-am dispersat întinzându-mă între alfa și
omega, mă cuprind antipozii ascunși în perfidul speranțelor semenilor. Pretextele
acestui a fi se conjugă în singurul substantiv
definitoriu: predestinare. Circumstanțial mă parcurg prin autodevorare. Sunt
rezultatul războiului lumilor mele. Sunt prizonierul războiului lumilor mele
și-mi sprijin tâmpla de o inimă care nu-și cunoaște mecanismele supraviețuirii.
Nu e propria-mi inimă, e simplitatea unei bătăi din aleatoriul universului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu