Singurătate și aparențe

Când ajungem de înțelegem umanitatea rămânem făr’ de alternative. Nu ne mai este de ajuns acea oscilare între a fi sau a nu fi, devenim lipsiți de apărare dinaintea  a tot și toate. Realizăm că tot ce am acumulat în astă viață este lipsit de sens și valoare, ca singura șansă să poți supraviețui vieții ar fi să uităm tot. Din nefericire nu există nici o concepție filozofică asupra vieții în care există un punct zero absolut de unde putem iniția un nou destin; există în schimb vidul, locul în care odată ajunși nu ne mai putem întoarce teferi în lume, în care luciditatea anulează complet alternativa revenirii. Într-o lume a aparențelor, lipsa concretului nu ne oferă nici o motivație reală pentru a continua. Am depășit inclusiv acea iluzorică dramă aferentă nefericirii; am devenit una cu vidul. În aparență suntem prinși în capcana singurătății, practic nu avem nimic. Interesante și motivante sunt alternativele pe care le avem plecând de la nimic; ca să cădem în el ne sunt suficiente aparențele …