Revelații (XIII)

Nici o desăvârșire. Nici un țel. Nici un drum de parcurs. Nici o punte și nici un abis. Nici eu! Mă port printr-un nicăieri plin de absurdul propriei demnități...

*

Cred mai mult în propria-mi tăcere decât în orice legământ de iubire. În mine tăcerea are rădăcini indescifrabile, uneori chiar și pentru sine...

*

Tragismul iubirii nu-l aflăm nicăieri. Nici măcar în moarte...

*

Prezența mea în mine o simt puternic. Încă o încrâncenare cumplită și mă cuprinde teama de mine...

*

Mi-am educat vocația tăcerii conștientizând prematur sentimentul ratării din semeni. Un motiv în plus să nu depășesc stadiul amantului ratat...

*

Din inima mea nu izbucnește nimic. Din inima voastră curg râuri de iertări și iluzii. Atât de diferiți în trăiri, atât de asemănători în ignoranță...

*   

Nu mai găsesc nimic de citit! Nici măcar în inima semenilor...

*

Tot ceea ce am iubit, mă regretă. Tot ceea ce m-a iubit, m-a ucis...

*

Singura mea consolare: înțelegerea cuvântului...

Dilema irosirii

Gânduri amestecate.

Temeri aflate la căpătâiul gândurilor,

un întuneric nedefinit

și tu.

Gândurile, temerile

sunt într-o permanentă mișcare,

se ascund

clipă după clipă

în tot ce mai rezistă ființial în mine.

Tu îmi stai în inimă

sau în minte,

însă niciodată în ambele taine.

Știința mi-a produs o imensă dezamăgire:

știai că inima poate fi scoasă din mine?

Dacă te port în inimă

te pot pierde,

dacă te port în minte

te pot uita!

Și atunci te întreb:

unde te pot păstra în veșnicie?

Și atunci mă întreb:

cui îi folosește o inimă alterată,

care tânjește după o dragoste irosită?!

Jocul de-a iubirea (IV)

Femeia din tutun

Draga mea dragă,

de la orice capăt te-ai aprinde

te-aș consuma

până la celălalt capăt.

Tutunul din femeie

Draga mea dragă,

săruturile tale îmi sunt dragi

pentru că-mi potolesc

dependența de nicotină.

Femeia din femeie

Draga mea dragă,

cui pe cui,

viciu pe viciu!

De ce nu renunț la fumat?

Pentru că te-aș înșela.

Femeia...

Ce viciu!

Ce fumuri!...

Jocul de-a iubirea (III)

Firescul

Draga mea dragă,

ești prea tânără

ca să-mi porți iubire,

iar eu sunt prea bătrân          

ca să mor de dorul tău.

Nefirescul

Draga mea dragă,

ești prea tânără

ca să-mi porți iubire,

iar eu sunt prea bătrân

ca să te pot refuza.

Platonicul

Draga mea dragă,

ești prea tânără

ca să-mi porți iubire,

iar eu sunt prea tânăr,

dar și prea bătrân         

ca să-ți cânt serenade sub fereastră...

Îndurare

Îndură-mă în ceas de noapte,

că nu mai sunt în toate care-am fost,

plecarea ta în taina fără șoapte,

îngăduie tăcerii mele-un rost;

îndură-mă în pragul dimineții,

când totu-i pustiit într-un târziu,

transmite-i un salut cordial tristeții,

să te-nsoțească cât am să mai fiu.

Îndură-mă în miezul ăstei zile

și-n toate locurile-n care-am fost,

denunțul firii mele versatile,

m-a declarat amantul cel mai prost;

îndură-mă în umbra înserării,

tu lasă-mă în rutină și nimic,

atins de febra rece a nepăsării

de tot ce-mi porți în suflet, te dezic.

Îndură-te de mine cu putere,

răbdării tale îi voi da tribut,

cât timp iubirea ta mă cere,

mă-ndur în căutarea de-nceput...

Jocul de-a iubirea (II)

          Idolatria instinctuală poate fi răspunsul pentru nefericire. Lipsiți de puterea neutralității ne însuflețim la fiece semn al hazardului interpretându-l ca un banal, însă motivant, semn al iubirii. Frenezia exaltării inutile face posibil absolutul, fiindcă odată trecuți de frenezie ne trezim goi în fața adevărului. De ce am mai căuta pretextele rămânerii în nimic? Iubirea este cu certitudine cea mai pură dintre toate stările prin care omul poate trece, însă tot ea a creat fanaticii și sinucigașii. Iubind ne-am anulat conștiința.  Urmarea iubirii este improbabilitatea suferinței, timpul revenirii la sine, doar că sinele vechi ne ignoră, iar cel nou se joacă cu iluziile. Unica salvare este atingerea indiferenței, însă până la starea neființială ne luptăm cu consecințele dăruirii. Gradul de alterare sufletesc este cel care face diferența dintre fanatici și sinucigași, dintre cele aparținătorii extremelor și supraviețuitori. Iubirea presupune implicare totală, necondiționalitate. De aceea iubim o singură dată. Iubim total. Iubim complet. După?!... Suntem actori în Jocul de-a iubirea!

Jocul de-a iubirea (I)

Jucăm același joc de prea mult timp,

te-aș întreba dacă mai sunt în tine,

în mine s-a mai stins un anotimp,

ce-a fost în ieri, azi nu ne mai susține;

și în tăcerea grea mă știu îngândurat,

întors în esențialul ce-mi revine,

orice va fi în mâine de-ndurat,

e mai puțin decât mi se cuvine.

Ce-i dacă mi iau la drum tristețea?!

Nu știi că te-am iubit și te-am urât?

Absurdă-n mine a fost pretenția,

să mă iubești carnal și cam atât!

Sunt prea mulți sori în vastul Univers,

din toți nu-i unul care să mă știe,

să mă-nțeleagă în al meu demers,

să ardă-n vid a mea melancolie;

când dorul tău mă duce în răstimp,

îi dau decepției ziua următoare,

încă iubesc același anotimp,

încă urăsc același răsărit de soare...