Necuvintele...

(Poarta iadului - Auguste Rodin)

         Am ales să mă rămân în tăcere. Am ales să trăiesc în afara oricărei rostiri. Însă, încă mă pot înscrie la cuvânt dinaintea hârtiei. Pe buze-mi stă pecetluit tot desfrâul adunat în furia tăcerii. Atunci, din nou, am ales. Să-mi cobor desfrâul în călușul palmelor. Apoi să-l mut în vârfurile degetelor, prin a căror mișcare știută numai de mimul neastâmpărat al minții, să te înfirip în fumul țigării. Primitivismul desfrâului meu frivol te știe firavă. De-un viu neverosimil. În nevoia unui asediu nesfârșit și nestăpânit, stârnit din parte-mi.

         Tăcerea mea îți vorbește atingeri...

         Senzualul...

        

         Niciodată mai departe de preludiu...

        

         ... mi-e permis un singur păcat: sărutul.

         Buzele noastre se caută de tăceri...

         Gurile noastre flămânde se caută de necuvinte...